Posibila cauză a tragediei din Elveția, în urma căreia au murit cel puțin 40 de oameni și 100 au fost grav răniți de Revelion

62603080
AFP

Comandantul Poliţiei Cantonale din Valais, Frederic Gisler, a confirmat joi, că "zeci de persoane au murit" în incendiul care a izbucnit în primele ore ale noului an într-un bar din populara staţiune de schi elveţiană Crans-Montana.

Ministerul italian de Externe a declarat că informaţiile de la poliţia elveţiană indicau aproximativ 40 de decese, dar Gisler a refuzat să comunice un număr precis, transmite Reuters.

"Numărul nostru este de aproximativ o sută de răniţi, cei mai mulţi grav şi, din păcate, zeci de persoane sunt presupuse decedate," a spus Frederic Gisler, adăugând că pacienţii au fost trimişi la spitale din Sion, Lausanne, Geneva şi Zurich.

El a mai informat că a fost deschisă o linie telefonică de asistenţă pentru rude.

Stephane Ganzer, şeful securităţii din cantonul Valais, a declarat că, printre victime, se numără şi cetăţeni din alte ţări.

"Prioritatea este medicina legală pentru a ne ajuta să identificăm persoanele decedate", a declarat, la rândul său, procurorul general al cantonului Valais, Beatrice Pilloud.

AFP transmite că doi francezi au fost răniţi în acest incendiu, conform unui anunţ făcut joi de Ministerul de Externe de la Paris.

Poliţia din Valais a exclus ipoteza unui atentat ca fiind cauza incendiului declanşat puţin după miezul nopţii.

Ministrul de Externe italian Antonio Tajani a declarat că incendiul ar fi putut fi cauzat de artificii. "Se pare că a fost un accident provocat de un foc, de o explozie, de o petardă aruncată în timpul sărbătorilor de Anul Nou," a declarat el pentru postul de televiziune italian Sky TG24.

Conform unei declaraţii făcute pentru cotidianul elveţian 24 Heures de un tânăr care s-a aflat în interiorul barului, "nişte dispozitive pirotehnice instalate pe sticle comandate (de clienţi) în clubul de noapte ar fi declanşat un incendiu la tavan", care "s-a aprins foarte repede", declanşând scene de panică, transmite AFP.

Incendiul s-a declanşat după o explozie produsă în jurul orei locale 01:30 (00:30 GMT) în barul Le Constellation, foarte frecventat de turişti, într-un moment în care persoanele aflate înăuntru sărbătoreau Anul Nou.

Autorităţile elveţiene au declarat că pentru operaţiunile de salvare au fost desfăşurate zece elicoptere şi 40 de ambulanţe, potrivit Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62600014
Rusia susține că a găsit noi dovezi că Ucraina a încercat să atace reședința lui Putin și i le va trimite lui Trump
Rusia susține că a decodat datele unei drone ucrainene doborâte și acuză Kievul că ar fi vizat o reședință prezidențială folosită de Vladimir Putin.
62603068
Se fac demersuri pentru a afla dacă au fost români implicați în explozia de la Crans Montana, Elveția
Ambasadorul Italiei în Elveţia, Gian Lorenzo Cornado, a declarat că vor fi nevoie de săptămâni întregi pentru a se identifica victimele incendiului din Crans-Montana.
62595144
Decizia luată de Rusia la început de an. Măsura vizează finanțarea războiului și pune presiune pe populație
Începutul lui 2026 aduce în Rusia majorarea TVA de la 20% la 22%, pentru a ajuta la finanţarea războiului din Ucraina, sporind presiunile cu care se confruntă bugetele gospodăriilor, transmite DPA.