Portugalia reimpune interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii

62199330

Portugalia, confruntată cu o recrudescenţă a epidemiei de coronavirus din cauza variantei Delta, a decis să reimpună interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii începând de vineri în 45 de oraşe, inclusiv Lisabona, a anunţat joi guvernul, informează AFP.

"Constatăm că săptămâna trecută situaţia s-a deteriorat din nou", a declarat Mariana Vieira da Silva, şefa cancelariei prezidenţiale şi ministru de stat, în timpul unei conferinţe de presă. Ea a adăugat că "nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a spune că pandemia este sub control".

Această "interdicţie de a circula pe drumurile publice" se va aplica în municipalităţile cele mai afectate în ceea ce priveşte rata de incidenţă pentru COVID-19, printre care capitala portugheză şi Porto, în fiecare zi, între orele 23:00 şi 05:00.

Reducerea programului de lucru al cafenelelor şi restaurantelor, deja în vigoare la Lisabona şi în alte două municipii, va fi de asemenea extins la alte 16 oraşe. Aceste localuri vor trebui să închidă la orele 22:30 în timpul săptămânii şi la 15:30 în weekend.

Portugalia a depăşit miercuri pragul de 2.000 de noi contaminări în ultimele 24 de ore, potrivit bilanţului autorităţilor sanitare. Acesta este cel mai ridicat nivel înregistrat de la mijlocul lui februarie, când Portugalia, ţară cu circa 10 milioane de locuitori, se afla în lockdown naţional.

Varianta Delta a noului tip de coronavirus, care a provocat o creştere a numărului de contaminări în Portugalia în ultimele săptămâni, a devenit predominantă în această ţară, potrivit datelor făcute publice de Direcţia Generală pentru Sănătate (DGS).

În Portugalia, peste 50% din populaţie a primit deja o primă doză de vaccin, iar 32% este complet vaccinată, potrivit celor mai recente date ale DGS.

De la începutul pandemiei, Portugalia a înregistrat 17.101 decese de COVID-19 şi 882.002 de contaminări cu noul tip de coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62199329
Dezastru în SUA. Sute de oameni au fost evacuați din cauza incendiilor provocate de căldura extremă

Este dezastru în Canada.

62199284
Actorul și regizorul James Franco va plăti peste două milioane de dolari pentru soluţionarea unui proces

Actorul și regizorul James Franco a fost de acord să plătească peste două milioane de dolari pentru soluţionarea unui proces în care este acuzat de comportament sexual inadecvat.

62199156
Bilanţul tragediei din Miami a crescut la 18 morţi. 150 de persoane sunt în continuare dispărute

La o săptămână de la prăbuşirea unui complex rezidenţial din Miami, bilanţul oficial a ajuns la 18 decese.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.