Poliţia a găsit a cincea victimă a criminalului în serie care a ucis și două românce

62041145
Pro TV

Poliţia din Cipru a descoperit duminică într-un lac cadavrul unei persoane despre care consideră că este a cincea victimă a unui criminal în serie care a vânat femei străine timp de aproape trei ani fără a fi depistat.

Printre victime se numără şi o româncă şi fetiţa ei.

Cadavrul nou descoperit a fost scos de scafandri dintr-un puţ într-o mină de cupru abandonată situată la vest de capitala Nicosia, acelaşi loc unde o femeie a fost găsită moartă într-o valiză scufundată în urmă cu o săptămână, relatează Reuters.

"Un cadavru a fost găsit descompus. Nu este identificabil şi a fost dus la morgă pentru investigaţii suplimentare", a spus un reprezentant al poliţiei.

Şi acest cadavru a fost găsit într-o valiză, a afirmat un alt oficial prezent la faţa locului.

Un căpitan de armată, în vârstă de 35 de ani, se află în arest de la sfârşitul lunii aprilie sub suspiciunea că a ucis cinci femei adulte şi două fete a două dintre victime.

Patru dintre victime ar fi din Filipine, între care o mamă şi fiica sa de şase ani. O femeie din România şi fiica sa de opt ani, dar şi o altă femeie din Nepal au fost de asemenea ucise.

Poliţia susţine că deţine două mărturii din partea suspectului, care le-a cunoscut pe femei online. Majoritatea erau menajere în Cipru şi au dispărut în perioada septembrie 2016 şi iulie-august 2018.

Cazul a scandalizat opinia publică din Cipru, unde pare să fie cea mai mare atrocitate pe timp de pace împotriva femeilor din istoria recentă a insulei.

Vineri, preşedintele cipriot Nikos Anastasiades l-a demis pe şeful poliţiei, invocând aparente nereguli în ancheta privind dispariţiile femeilor. Cu o zi în urmă, ministrul justiţiei îşi dăduse demisia.

Duminică, suspectul a fost dus în faţa unui judecător, care i-a extins perioada de arest, în aşteptarea finalizării cercetărilor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62042808
Scene sfâșietoare la funeraliile copiilor miliardarului Povlsen, uciși în atentatele din Sri Lanka
Miliardarul danez Anders Holch Povlsen, acţionar al gigantului de îmbrăcăminte Asos, și-a înmormântat sâmbătă cei trei copii uciși în atentatele din Sri Lanka de pe 21 aprilie.
62042796
Noul rege al Thailandei cărat pe străzile din Bangkok. Funcţionari aduși pentru a face figuraţie
Mii de thailandezi au înfruntat cu mult curaj canicula de duminică pentru a asista la parada organizată la Bangkok în onoarea regelui Maha Vajiralongkorn, încoronat sâmbătă, într-o ţară profund divizată între conservatorii ultra-monarhişti şi opoziţia reformatoare
62017422
Țara din UE unde părinţii care nu îşi vaccinează copiii vor fi amendaţi
Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a propus o lege care presupune ca părinţii care nu îşi vaccinează copiii împotriva rujeolei să fie amendaţi, iar aceştia din urmă, excluşi din instituţille de învăţământ.