Noul rege al Thailandei cărat pe străzile din Bangkok. Funcţionari aduși pentru a face figuraţie

62042796
Getty

Mii de thailandezi au înfruntat cu mult curaj canicula de duminică pentru a asista la parada organizată la Bangkok în onoarea regelui Maha Vajiralongkorn, încoronat sâmbătă, într-o ţară profund divizată între conservatorii ultra-monarhişti şi opoziţia reformatoare

 

O paradă impresionantă, organizată pentru a respecta o coregrafie ancestrală, avându-l pe noul suveran în centrul ei, a debutat spre sfârşitul după-amiezii, când temperaturile treceau încă de valoarea de 35 de grade Celsius. Mai multe imagini găsiți în galeria foto din acest articol!

Peste o mie de militari în costume tradiţionale au defilat în jurul regelui de 66 de ani, transportat într-o lectică aurie, purtată pe umerii mai multor bărbaţi prin faţa templelor budiste din capitala thailandeză.

În aceste zile dedicate încoronării, declarate zile de sărbătoare în Thailanda, conservatorii ultra-monarhişti şi reprezentanţii opoziţiei reformatoare au îngropat securea războiului.

"Viaţă lungă pentru rege!", au proclamat Thaksin şi Yingluck Shinawatra, doi foşti prim-miniştri ai ţării, care trăiesc în prezent în exil după loviturile de stat ale armatei din 2006 şi din 2014. Partidul lor de opoziţie pretinde victoria în alegerile legislative, în faţa celui al juntei militare.

Acelaşi consens a domnit şi în rândul ziarelor thailandeze, care au publicat pe prima pagină fotografia oficială realizată cu ocazia încoronării noului suveran, într-o ţară în care criticarea în public a monarhiei reprezintă o practică de neconceput - şi pedepsită cu mulţi ani de închisoare.

În ediţia de duminică a cotidianului Bangkok Post aproape că nu există niciun articol, ci doar pagini întregi de publicitate cumpărate de marile companii ale ţării, prin care acestea îşi declară loialitatea faţă de rege şi îi doresc "o domnie lungă şi fericită".

Funcţionari pentru a face figuraţie

Militarii au alocat peste 26 de milioane de euro pentru această ceremonie şi au mobilizat pentru duminică zeci de mii de funcţionari de-a lungul traseului de peste şase kilometri pe care s-a desfăşurat această procesiune. În total, peste 200.000 de persoane, îmbrăcate în galben (culoarea regalităţii), erau aşteptate de autorităţi la ceremonia de duminică.

Procesiunea a reprezentat pentru locuitorii regatului thailandez o rară ocazie de a se afla în proximitatea regelui, care locuieşte în cea mai mare parte a timpului în străinătate şi este văzut de obicei doar cu ocazia ceremoniilor oficiale, unde accesul publicului este deosebit de limitat, inclusiv pentru reprezentanţii presei.

"Este, poate, prima şi ultima mea şansă să văd o încoronare", declara cu mult entuziasm Nattriya Siripattana, proprietara de 57 de ani a unui magazin.

Evenimentul a fost unul inedit în regatul thailandez, după încoronarea fostului rege, Bhumibol Adulyadej, în 1950. Fostul suveran, care deţine recordul de longevitate al monarhilor în exerciţiu, după ce a domnit 70 de ani, i-a lăsat moştenire fiului său una dintre cele mai mari averi regale din lume.

"Sunt un om simplu, nu un demnitar sau un oficial... de obicei îl văd doar la televizor", a declarat Kanha Kitvej, o octogeneraă care şi-a rezervat un loc favorabil încă din zori pentru a asista la trecerea procesiunii.

Deşi noul rege a urcat pe tron după decesul tatălui său încă din 2016, încoronarea lui a trebuit să fie întârziată pentru a respecta o perioadă considerabilă de doliu, în semn de omagiu pentru monarhul defunct.

Cu un temperament imprevizibil, regele Maha Vajiralongkorn, de trei ori divorţat, şi-a surprins compatrioţii căsătorindu-se chiar înainte de încoronare cu partenera lui de viaţă, o fostă însoţitoare de bord, care a primit titlul de regina Suthida.

Noul rege al Thailandei nu a aşteptat încoronarea oficială pentru a remodela monarhia - control total asupra finanţelor regale, epurări, modificarea Constituţiei -, luându-i prin surprindere pe observatorii internaţionali, care se aşteptau ca el să fie un rege cu o implicare minimală în destinul ţării sale.

Noul suveran a intervenit de două ori în campania pentru alegerile legislative, primele organizate după lovitura de stat din 2014, anulând aspiraţiile politice ale surorii sale mai mari, prinţesa Ubolratana, care voia să se lanseze în acest domeniu de activitate cu sprijinul formaţiunii politice a fostului prim-ministru Thaksin Shinawatra.

Cu o zi înaintea scrutinului, noul rege a cerut thailandezilor "să sprijine oamenii buni" pentru "a împiedica haosul", declaraţia lui fiind percepută ca un sprijin faţă de armată.

Însă tensiunile riscă să reapară miercuri, ziua în care vor fi publicate rezultatele definitive ale alegerilor legislative.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62017422
Țara din UE unde părinţii care nu îşi vaccinează copiii vor fi amendaţi

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a propus o lege care presupune ca părinţii care nu îşi vaccinează copiii împotriva rujeolei să fie amendaţi, iar aceştia din urmă, excluşi din instituţille de învăţământ.

62042792
Descoperire uriașă făcută de un tânăr, cu detectorul de metale

Un tânăr căutător de comori a descoperit cu detectorul de metale un pandantiv anglo-saxon în valoare de 145.000 de lire sterline.

61377225
Mormântul “Omului Elefant”, descoperit de o scriitoare. În ce oraș a fost înmormântat

Mormântul lui Joseph Merrick, cunoscut sub numele de “Omul Elefant”, a fost descoperit după aproape 130 de ani.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au validat listele pentru viitorul Cabinet

PNL a validat în unanimitate, vineri, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri liberali propuși pentru viitorul Executiv, a transmis partidul într-un comunicat.

Vlcsnap 2026 09 25 18h15m22s846
Apartamentele noi, tot mai mici, dar cu mai multe facilități. Fenomenul „Shrinkflation” în imobiliarele din România

Mai puțini metri pătrați utili, dar mai multe facilități. În asta s-a schimbat oferta de locuințe noi.

Vlcsnap 2026 09 25 17h47m35s093
Individul căutat după moartea tinerei aruncate într-un geamantan în Olt era liber după ce își bătuse și violase fosta iubită

Vlad Bălțățeanu, individul căutat în toată Europa după moartea brutală a iubitei sale, a mai fost în atenția autorităților, după ce o fostă parteneră a obținut un ordin de protecție. Dosarul a stat însă pe masa autorităților 4 ani.