Phenianul, dorit la masa negocierilor: „Arsenalul nuclear, mult prea dezvoltat”

61911040
uriminzokkiri.com

Președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a declarat marți că nu va fi ușor ca arsenalul nuclear nord-coreean să fie distrus în totalitate, chiar dacă asta se dorește, întrucât programele sale sunt foarte dezvoltate.

Coreea de Nord se află sub presiunea comunității internaționale pentru a pune capăt programelor de înarmare, urmărite în contradicție cu rezoluțiile Consiliului de Securitate ONU. Cu toate acestea, nord-coreenii au dat asigurări că nu vor renunța la arsenalul său nuclear, scrie Reuters.

Vorbind cu reporterii din Filipine, Moon a spus că în cazul în care Coreea de Nord este de acord să vină la discuții sau la negocieri, atunci acestea ar putea fi organizate, având toate opțiunile pe masă.

"Dacă discuțiile vor rezolva problema nucleară din Coreea de Nord, cred că va fi dificil, din punct de vedere real, să determinăm Coreea de Nord să-și distrugă complet capabilitățile nucleare atunci când arsenalul său nuclear și rachetele lor sunt într-o etapă dezvoltată", a declarat Moon.

"Cu toate acestea, programul nuclear al Coreei de Nord ar trebui suspendat și negocierile ar putea continua, ducând la denuclearizarea completă”, adaugă oficialul.

Coreea de Nord a declarat că nu se va opune dialogului, însă au precizat că nu vor „pune pe masă negocierilor problemele legate de interesele supreme ale DPRK și nici a securității poporului său.” "Nu suntem interesați de un astfel de dialog și negocieri, ca cel din urmă", a declarat agenția oficială de știri din Coreea de Nord.

Phenianul susține că programele sale reprezintă o apărare necesară în cazul în care vor fi invadați de SUA.

Președintele american Donald Trump a avut un schimb dur de replici cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, în timp ce Coreea de Nord susține că se îndreaptă spre obiectivul său de a dezvolta o rachetă cu capcană nucleară capabilă să ajungă în Statele Unite.

Trump amenințat că va "distruge complet" Coreea de Nord.

Moon și-a reiterat poziția, susținând că este momentul să crească presiunea asupra Coreei de Nord pentru a ajunge la discuții.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61921964
Nou bilanț al cutremurului din Iran: 530 de morți și 7.800 de răniți
Cel puțin 530 de persoane au murit și 7.800 au fost rănite, în urma cutremurului de 7,3 grade pe Richter, care a avut loc, duminică, la granița dintre Iran și Irak.
61921941
Grupare "legată de terorism", arestată în Moscova. Ce este Tabligi Jamaat
Serviciile ruseşti au anunţat lichidarea unei reţele a organizaţiei extremiste Tabligi Jamaat, în regiunea Moscova.
61921934
Christian Bale, din nou de nerecunoscut. Transformarea suferită pentru rolul lui Dick Cheney
Cunoscut pentru transformările sale radicale pentru roluri, actorul Christian Bale și-a impresionat încă o dată admiratorii.