Peste 49.000 de bărbaţi au fost arestaţi de la începutul războiului pentru că încercau să fugă din Ucraina

62246591
Getty

Peste 49.000 de persoane au fost arestate în Ucraina după ce au încercat să fugă traversând ilegal frontiera, de la instituirea legii marţiale, în 2022, în urma invaziei Rusiei, anunţă miercuri grănicerii ucraineni, relatează AFP.

Bărbaţii ucraineni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani au interdicţia de a părăsi Ucraina - fără nicio excepţie.

Cei care vor să se sustragă mobilizării militare trec ilegal frontiera, uneori cu riscul vieţii.

”Începând de la 24 februarie 2022, 45.000 de cetăţeni ucraineni, bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, au fost arestaţi de către Serviciul Naţional al Grănicerilor” în timp ce încercau să părăsească ţara în secret, a declarat pentru AFP un purtător de cuvînt al grănicerilor, Andrii Demcenko.

Cele ”aproape 4.000” de persoane au fost arestate pentru că au încercat să treacă frontiera prin puncte de trecere legale, ”cu ajutorul unor documente false”, precizează el.

Majoritatea ucrainenilor încearcă să fugă prin regiunea Transcarpatia (vest), muntoasă şi împădurită - o zonă poroasă care se află la frontiera cu România şi Ungaria, aflată mult timp în centrul unor activităţi de trafic.

De la începutul invaziei ruse a Ucrainei, în februarie 2022, Kievul încearcă să lupte împotriva unor reţele de trecători ilegali.

În ianuarie, poliţia ucraineană anunţa că a efectuat ”peste 600 de percheziţii” în vederea arestării unor organizatori care au ajutat ”sute de bărbaţi” să treacă frontiera ilegal.

Sistemul mobilizării militare - pătat de scandaluri - este foarte criticat în Ucraina şi este larg considerat drept ineficient, corupt şi nedrept.

În urma acestor critici, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a destituit, în 2023, pe toţi oficialii regionali însărcinaţi cu mobilizarea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62528317
UE, îndemnată să acționeze în privința planurilor Ungariei de a „interzice efectiv presa liberă”

Peste 90 de redactori-șefi și editori din întreaga Europă au semnat o declarație prin care solicită Uniunii Europene să ia măsuri împotriva unui proiect legislativ propus în Ungaria.

62516312
Secretarul de stat american Marco Rubio se abţine să-l califice pe Putin drept "criminal de război"

Secretarul de stat Marco Rubio s-a abţinut miercuri să-l califice pe preşedintele rus Vladimir Putin drept "criminal de război", afirmând că prioritare acum sunt negocierile pentru a pune capăt războiului în Ucraina, relatează AFP.

62545534
Rușii susțin că au ucis, într-un atac cu rachetă, zeci de soldați ucraineni care se antrenau. Ucraina neagă informațiile

Vladimir Putin a vizitat Kursk pentru prima dată după ce Kremlinul a anunțat că a alungat trupele ucrainene de pe teritoriul rus.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.