Peste 450 de pasageri ai unui tren au fost luaţi ostatici de bărbați înarmați, în Pakistan

62526647

Separatiştii au luat ostatici marţi peste 450 de pasageri într-un tren în provincia Balucistan din sud-vestul Pakistanului, după ce au rănit conductorul, au declarat oficiali pentru AFP.

"Peste 450 de pasageri, inclusiv femei şi copii, sunt ţinuţi ostatici de bărbaţi înarmaţi", a declarat Mohammed Kachif, un oficial al companiei feroviare din Balucistan.

Oficiali ai administraţiei şi poliţiei au confirmat atacul, care a fost revendicat de Armata de Eliberare a Balucistanului (BLA), principalul grup separatist din regiunea pakistaneză care se învecinează cu Iranul şi Afganistanul.

"Bărbaţi înarmaţi au forţat trenul Jaffar Express să oprească, pasagerii au fost luaţi ostatici, iar conductorul a fost rănit", a declarat un important oficial din Sibi, oraşul în care trenul a fost blocat.

Într-un comunicat, BLA a declarat că a "distrus calea ferată cu explozibili, forţând Jaffar Express să oprească".

Un important oficial al poliţiei a adăugat că trenul a fost "blocat la intrarea într-un tunel înconjurat de munţi", în timp ce spitalul din Sibi a fost plasat în stare de alertă, potrivit oficialului citat.

BLA revendică cu regularitate atacuri mortale comise asupra forţelor de ordine şi asupra pakistanezilor din alte provincii - acuzându-i, la fel ca pe investitorii străini, că le jefuiesc provincia bogată în resurse naturale, iar populaţia locală nu poate astfel beneficia de aceste bogăţii.

Provincia Balucistan este bogată în hidrocarburi şi minerale, însă locuitorii ei se plâng că sunt marginalizaţi şi privaţi de beneficiile acestor resurse naturale. Balucistan este cea mai săracă regiune din Pakistan.

În august, luptătorii BLA au ucis 39 de persoane. Ei au verificat cărţile de identitate ale pasagerilor pe diferite drumuri şi i-au împuşcat pe cei care erau punjabi, consideraţi ca fiind majoritari în rândurile armatei, angajate în lupta împotriva separatiştilor.

Pakistanul a înregistrat o creştere a atacurilor, în special cele lansate de islamişti şi separatişti, în principal în Balucistan şi în provincia vecină Khyber-Pakhtunkhwa, care se învecinează şi cu Afganistanul.

Centrul de Cercetare şi Studii de Securitate din Islamabad estimează că 2024 a fost cel mai mortal an în aproape un deceniu, cu peste 1.600 de persoane ucise în atacuri, inclusiv 685 membri ai forţelor de securitate.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Ce pregătesc în mare secret Washingtonul și Beijingul, în plin război comercial. Negocieri intense între SUA și China

Guvernul chinez a evitat marţi să confirme posibilitatea unei vizite a preşedintelui american Donald Trump în China în luna aprilie, pe fondul tensiunilor comerciale dintre cele două mari puteri, informează EFE.

Elon Musk l-a numit „trădător” pe un senator democrat care sprijină Ucraina. Cum i-a răspuns politicianul

Miliardarul american Elon Musk l-a numit luni drept ''trădător'' pe senatorul democrat Mark Kelly după ce acesta, fost ofiţer în marina americană, şi-a exprimat deschis sprijinul pentru Ucraina, ţară privată în prezent de ajutorul militar din partea SUA.

Rusia susține că alegerile prezidenţiale din România fără Georgescu nu au legitimitate: „Dispreț față de democrație”

Kremlinul a apreciat marţi că alegerile prezidenţiale din România fără candidatura lui Călin Georgescu, ultranaţionalist şi prorus, potrivit EFE, "nu vor avea legitimitate".

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are „drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!