Peste 30.000 de combatanţi ai grupului Wagner au fost ucişi sau răniţi de la începutul războiului din Ucraina

62318507
Profimedia

Peste 30.000 de mercenari care luptau pentru grupul paramilitar rus Wagner au fost ucişi sau răniţi de la începutul războiului din Ucraina, spun oficialii americani, citaţi de BBC.

Coordonatorul pentru strategii de comunicare al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a declarat că grupul a suferit pierderi semnificative în ultimele săptămâni, aproximativ 9.000 de luptători fiind ucişi în acţiune.

Wagner a recrutat mulţi combatanţi din închisorile ruseşti, iar Kirby a spus că majoritatea victimelor erau condamnaţi neantrenaţi.

În ciuda victimelor, Wagner a reuşit unele victorii în jurul oraşului Bahmut.

Unele dintre cele mai aprige lupte ale războiului au avut loc în jurul oraşului de est, mercenarii Wagner fiind puternic implicaţi în eforturile Rusiei de a-l captura.

Trupele ucrainene spun că luptătorii Wagner au fost trimişi la atacuri în număr mare pe teren deschis, iar un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a afirmat că Moscova nu a reuşit să evacueze soldaţii răniţi şi morţi, ceea ce duce la „locuri în care trupurile lor sunt pur şi simplu îngrămădite”.

Capturarea Bahmutului ar putea permite Rusiei să facă progrese în oraşe mai mari mai la vest, precum Kramatorsk şi Sloviansk.

Cu toate acestea, Kirby a sugerat că noi progrese s-ar putea dovedi dificile, având în vedere că victoriile obţinute în Bahmut au necesitat luni pentru a se realiza şi au avut un „cost devastator care nu este durabil”.

El a pus sub semnul întrebării importanţa militară a oraşului.

„Este posibil ca ei să ajungă să aibă succes în Bahmut, dar se va dovedi că nu are nicio valoare reală pentru că nu are o importanţă strategică reală”, a declarat Kirby reporterilor.

Pe de altă parte, oficialii serviciilor de informaţii din Marea Britanie au estimat că forţele regulate ruse şi trupele Wagner ar fi putut suferi între 175.000-200.000 de victime - inclusiv 40.000-60.000 de morţi.

Numărul mare de decese a fost cauzat „aproape sigur” de "asistenţă medicală extrem de rudimentară”, a spus Ministerul Apărării din Marea Britanie.

Grupul Wagner era mult mai mic înainte de război, cu doar 5.000 de luptători, dintre care majoritatea erau foşti soldaţi cu experienţă.

A început să recruteze zeci de mii de luptători anul trecut - în mare parte din închisori, potrivit SUA -, deoarece Rusia a avut probleme în a găsi trupe pentru invazia sa în Ucraina. Jumătate dintre aceşti condamnaţi au fost probabil răniţi sau ucişi, spun oficialii britanici.

Dar săptămâna trecută, Evgheni Prigoin, fondatorul grupului, a anunţat că va înceta recrutarea în închisori. Mişcarea a urmat tensiunilor de lungă durată dintre Wagner şi armata rusă.

„Numărul de unităţi Wagner va scădea şi, de asemenea, nu vom putea îndeplini sfera sarcinilor pe care le-am dori”, a spus el, potrivit News.ro.

Prigojin a acuzat „birocratia monstruoasă” a Moscovei pentru încetinirea progresului în Ucraina şi a acuzat armata rusă că îşi asumă pe nedrept meritul pentru succesele anterioare ale celor de la Wagner.

Wagner ar fi început operaţiunile în 2014 în Peninsula Crimeea anexată şi de atunci a operat în altă parte în Ucraina, Siria şi în toată Africa. Grupul a fost acuzat de brutalitate şi crime de război.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Zelenski: Este necesară crearea unei coaliţii a avioanelor pentru Ucraina, pentru securitatea globală

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus vineri seară ucrainenilor că îşi continuă eforturile diplomatice pentru a întări apărarea ţării şi a arătat că următoarea etapă şi următorul obiectiv al său va fi să obţină avioane de luptă moderne.

Preşedintele Chinei va susţine un ''discurs de pace'' la împlinirea unui an de la începutul războiului în Ucraina

Preşedintele chinez Xi Jinping va susţine un discurs pentru pace la împlinirea unui an de la începutul campaniei militare ruse împotriva Ucrainei, a declarat vineri ministrul de externe italian Antonio Tajani, după o întâlnire cu omologul său chinez.

Un băiat de 12 ani a fost găsit stând în șezut într-un „buzunar” al mormanului de grinzi și moloz, după 11 zile

Trei persoane, între care un băiat de 12 ani, au fost salvate de sub dărâmături în oraşul Antakia, din sudul Turciei, la peste 260 de ore de la cutremurul care a devastat regiunea.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Revendicările fermierilor care participă la protestul din Piața Victoriei. Guvernul face apel la încetarea violenţelor

Fermierii care participă marți la protestul din Piața Victoriei au transmis Guvernului o listă de revendicări, printre care se numără redeschiderea de urgență a exportului de ovine, fără restricții în comercializare.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.