Peste 1.300 de persoane din UK au fost informate greșit că sunt infectate cu SARS-CoV-2

62161134
Getty

Peste 1.300 de persoane din Regatul Unit au fost informate greşit că au fost infectate cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) după o eroare de laborator, a anunţat sâmbătă Departamentul pentru Sănătate şi Asistenţă Socială.

"Sistemul Test and Trace al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) a contactat 1.311 de persoane care au fost anunţate greşit că rezultatele testelor COVID-19, efectuate în perioada 19-23 noiembrie, au fost pozitive. O problemă cu un lot de substanţe chimice de laborator a condus la anularea rezultatelor testelor", a declarat un purtător de cuvânt al departamentului într-un comunicat, potrivit Agerpres.

"Au fost luate măsuri rapide pentru a-i anunţa pe cei afectaţi. Ei au fost rugaţi să mai facă un alt test şi să continue să stea în autoizolare dacă prezintă simptome", a afirmat oficialul britanic.

Eroarea de laborator care a condus la informarea greşită a persoanelor a fost un "incident izolat" şi o anchetă a fost lansată în acest sens, se menţionează în comunicat.

Guvernul britanic a anunţat alocarea unei sume suplimentare de 7 miliarde de lire sterline (9,31 miliarde de dolari) pentru teste COVID-19 şi urmărirea contactelor persoanelor depistate pozitiv ca parte a unui program extins de testare în masă a populaţiei.

Marea Britanie a înregistrat în total circa 1,6 milioane de cazuri de COVID-19, dintre care 57.500 de decese.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62160908
Anglia va produce un test care ar putea detecta 50 de tipuri de cancer în stadiu incipient

Serviciul Național de Sănătate britanic (NHS) anunță că va efectua un program-pilot pentru un test capabil să detecteze rapid peste 50 de tipuri diferite de cancer, relatează CNN.

62161126
Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, ținta unor hackeri nord-coreeni

Un grup de hackeri nord-coreeni sunt suspectaţi ar fi încercat în ultimele săptămâni să intre în sistemele IT ale companiei britanice AstraZeneca, ce dezvoltă un vaccin anti-COVID-19 ajuns în faza finală de studii.

62161125
Cine sunt cei trei bărbați care s-au fotografiat lângă sicriul deschis al lui Maradona

Unul dintre cei trei lucrători de la pompe funebre care s-au fotografiat lângă sicriul în care se afla trupul neînsuflețit al legendarului fotbalist Diego Maradona și-a cerut scuze pentru gestul său, scrie BBC.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Calin georgescu
Fostul ofițer MAI, care i-a făcut legătura lui Călin Georgescu cu Răzvan Leu, la DIICOT pentru percheziţii informatice

Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţii informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înşelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.