Parlamentul Iordaniei reinstituie serviciul militar obligatoriu pentru bărbaţi din 2026, după 35 de ani de pauză

62591944

Parlamentul Iordaniei a adoptat luni o lege care reinstituie serviciul militar obligatoriu pentru bărbaţi începând din 2026, după ce fusese abolit în 1991, transmite AFP, citând media de stat de la Amman.

În august, prinţul moştenitor Hussein bin Abdallah anunţase revenirea la serviciul militar obligatoriu în scopul 'de a pregăti tinerii să fie capabili să servească şi să îşi apere ţara'.

Guvernul a trimis apoi proiectul de lege în parlament.

După adoptare, textul mai trebuie ratificat şi apoi înaintat regelui spre aprobare.

Conform agenţiei oficiale de presă Petra, Camera Reprezentanţilor a aprobat cu o largă majoritate în şedinţa de luni 'o lege amendată privind serviciul naţional şi de rezervă'.

Şedinţa a avut loc în prezenţa prim-ministrului Jaafar Hassan, care a declarat că legea 'va face parte dintre priorităţile guvernului în perioada următoare, în vederea aplicării ei la începutul lunii februarie'.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Mohammed al-Momeni, a precizat anterior că programul vizează recrutarea până în februarie a 6.000 de bărbaţi de 18 ani şi, pe termen mai lung, a 10.000 pe an.

Neprezentarea pentru serviciul militar va fi pedepsită cu închisoare între trei luni şi un an.

Iordania a renunţat la serviciul obligatoriu în 1991, cu trei ani înainte de semnarea tratatului de pace cu Israel în 1994.

Purtătorul de cuvânt al-Momeni a respins orice legătură între restabilirea serviciului militar şi declaraţiile premierului israelian Benjamin Netanyahu, care a părut să susţină în august ideea 'Marelui Israel'.

Expresia face aluzie la limitele teritoriale biblice din vremea regelui Solomon care înglobau Cisiordania actuală, dar şi o parte din teritoriilor situate în ţări vecine (Iordania, Liban, Siria) şi pe care ultranaţionaliştii israelieni visează să le ocupe.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62582273
Budapesta refuză să participe la summitul UE de la Liov: Orban respinge avansarea negocierilor cu Ucraina

Ungaria a anunţat luni că nu îşi va trimite ministrul afacerilor europene la reuniunea informală din 11-12 decembrie din oraşul Liov, în Ucraina, convocată pentru a arăta sprijin faţă de procesul de aderare al acestei ţări la UE. 

62523893
Bruxelles propune reguli noi pentru mutarea militară transfrontalieră în caz de criză

Comisia Europeană intenţionează să propună un sistem de urgenţă pentru transporturile militare transfrontaliere şi o iniţiativă vizând punerea la comun a transporturilor ţărilor membre, în ideea de a facilita mutarea trupelor pe întreg continentul. 

62587321
O fetiță de 12 ani este în stare critică după ce polițiștii germani au împușcat-o în timpul unei operațiuni

fată în vârstă de 12 ani, surdă, se află în stare critică după ce a fost împuşcată cu unul sau două focuri de armă de poliţie în timpul unei operaţiuni în oraşul Bochum din vestul Germaniei, a informat luni poliţia, potrivit dpa.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri, cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.