Parlamentul European a anuntat ca sprijina "in principiu" recunoasterea Palestinei. Ce se va intampla cu statele care refuza

61611449

Parlamentul European a aprobat miercuri o rezolutie prin care isi exprima sprijinul de "principiu" pentru recunoasterea statului palestinian, dar fara a cere statelor membre UE sa faca acest lucru, asa cum doreau mai multe grupuri politice.

Parlamentul European (PE) "sprijina in principiu recunoasterea statului palestinian si solutia bazata pe doua state", dar acest lucru ar trebui realizat "concomitent cu procesul de pace, care trebuie relansat", potrivit rezolutiei adoptate cu 498 de voturi pentru si 88 impotriva.

Acest text, care nu are caracter coercitiv, a fost elaborat de cinci grupuri politice din PE, in urma unor negocieri dificile.
Socialistii, Verzii si stanga radicala doreau sa le ceara statelor membre sa recunoasca statul palestinian, dar PPE (dreapta), principala formatiune politica din PE, a exercitat presiuni pentru a conditiona aceasta perspectiva de o relansare a negocierilor de pace.

Aceste abordari diferite, intre cei care considera recunoasterea statului palestinian un catalizator pentru pace si cei care apreciaza ca pacea este o conditie prealabila, i-au determinat deja pe eurodeputati sa-si amane votul, prevazut initial in noiembrie.

"Nu exista o recunoastere imediata fara conditii", a declarat presedintele grupului PPE, Manfred Weber. Omologul sau socialist, Gianni Pittella, a salutat "o decizie istorica" si o "victorie a intregului Parlament".

Compromisul intervine in contextul unor initiative recente ale statelor membre UE. Suedia a recunoscut statul palestinian de curand, iar Parlamentele francez, britanic si spaniol au facut apel la aceasta recunoastere.

Eurodeputatii, favorabili "fara rezerve solutiei cu doua state, pe baza frontierelor din 1967", au avertizat miercuri cu privire la "riscurile unei noi escaladari a violentelor implicand locuri sfinte, care ar putea transforma conflictul israelo-palestinian intr-un conflict religios".

Ei au cerut UE sa adopte "o pozitie comuna" si sa "devina un veritabil actor si un mediator in procesul de pace din Orientul Mijlociu".

Parlamentul a decis sa lanseze "o initiativa numita «Parlamentari pentru pace», vizand apropierea parlamentarilor europeni, israelieni si palestinieni", pentru a face progrese in perspectivele de pace.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61611393
"Reintroducem pedeapsa cu MOARTEA". Pakistanul ia prima masura dupa masacrul in care 132 de elevi au fost ucisi de teroristi

Premierul pakistanez a decis sa reintroduca pedeapsa cu moartea dupa ce 141 de persoane, dintre care 132 de elevi, au fost ucise in urma unui atac terorist.

61395544
Legatura dintre masacrul din Pakistan si premiul Nobel pentru Pace primit de Malala. Expertii vorbesc despre o razbunare

 Supravietuitorii masacrului din scoala militara pentru copii de la Peshawar, Pakistan, au facut marturisiri cutremuratoare despre ceea ce s-a intamplat in interior.

61611289
Religia a carei adepti postesc pana mor de foame. Sute de persoane recurg anual la "Santhara"

Postul este o practica destul de comuna in toate culturile din lume, insa exista o religie care duce postul la un cu totul alt nivel.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.