Papa Leon al XIV-lea a ținut prima sa liturghie în Capela Sixtină după ce a devenit liderul Bisericii Catolice

×
Publicitate

Noul Papă, Leon al XIV-lea, a cerut catolicilor să combată „cu disperare” pierderea credinței în favoarea unor tentații precum tehnologia, puterea sau banii.

În prima sa liturghie, Suveranul Pontif a asemănat biserica cu un far menit să lumineze nopțile întunecate ale lumii.

Primul papă american o să apară în fața enoriașilor duminică dimineață, când va rosti rugăciunea Îngerul Domnului de la fereastra Palatului Apostolic. Papa Leon al XIV-lea și-a început prima liturghie, oficiată din această poziție, cu câteva cuvinte în limba engleză.

Papa Leon al XIV-lea: „M-ați chemat să port crucea responsabilității și să fiu binecuvântat cu această misiune. Și știu că mă pot baza pe fiecare dintre voi să mergeți cu mine în continuare. Ca biserică, comunitate de prieteni ai lui Iisus, credincioși, să anunțăm vestea bună, să anunțăm evanghelia.”

Papa a vorbit în engleză și apoi într-o italiană fluentă. Le-a spus cardinalilor că își dorește să fie un administrator de încredere al Bisericii care ar trebui să fie un far de lumină.

Papa a vorbit și despre puterea credinței într-o lume care își caută alte forme de siguranță: tehnologia, succesul, puterea, banii sau puterea. Este nevoie de o Biserică modestă, care să nu eclipseze gloria lui Hristos - a transmis noul Papă în slujba oficiată în Capela Sixtină.

Papa Leon al XIV-lea: „Trebuie să ne arătăm mici pentru ca El să fie cunoscut și glorificat, să ne dăruim complet misiunii noastre, pentru ca nimeni să nu fie lipsit de oportunitatea de a-l cunoaște și de a-l iubi pe Domnul.”

La fel ca Francisc, Leon al XIV-lea a purtat pantofi de culoare neagră, și nu roșie, precum predecesorii săi conservatori.

Giovanna Dell'Orto, jurnalistă: „Când a fost numit episcop, (papa Leon n.r.) și-a ales un motto în latină: „In illo uno unum”. Cuvintele se regăsesc în scrierile Sfântului Augustin și înseamnă 'suntem unul întru Hristos', idee care face trimitere la unitate, la moderație și la pace.”

Papa Leon al XIV-lea și relațiile cu administrația Trump

O atitudine care ar putea să-l ajute în crearea unor legături cu administrația Trump, cred comentatorii. Politicile privind migrația ale președintelui american au fost criticate fără perdea de papa Francisc. Și Leon al XIV-lea s-a așezat, în trecut, de partea imigranților și a militat pentru lupta contra schimbărilor climatice.

Timothy Dolan, cardinal, arhiepiscop de New York: „Va dori noul papă să construiască o legătură cu Donald Trump? Cred că da, însă va dori să facă asta cu liderii tuturor națiunilor.”

Totuși, noul Suveran Pontif a respins valul progresist: s-a opus hirotonirii femeilor și a criticat simpatia pentru relațiile de același sex.

Jacob Phillips, teolog: „Pare un papă ideal întrucât și-a păstrat capul jos și nu a rămas blocat în luptele interne din ultimii ani. Prin urmare, nu e nimic în trecutul lui care să îi pună bețe în roate.”

În schimb, abundă dovezile privind smerenia și abnegația de care a dat dovadă în cele două decenii cât a slujit în zone sărace din nordul statului Peru.

Giovanna Dell'Orto, jurnalistă: „A fost foarte iubit acolo (în Peru n.r.) pentru că obișnuia să-și suflece mănecile și să-i ajute pe cei marginalizați. De pildă, în situația unor inundații grave, Prevost a intrat prin noroaie ca să îi ajute pe oameni.”

Un destin prezis încă din copilărie

Robert Francis Prevost s-a născut pe 14 septembrie 1955 la Chicago, Illinois. De profesie educator, tatăl lui avea origini franco-italiene, iar mama, bibliotecară, era fiica unor imigranți spanioli. Înainte de a absolvi Teologia, a studiat matematica și filosofia.

John Prevost, fratele noului papă: „Pe când (Robert Prevost) era în clasa întâi, una dintre vecinele noastre de pe stradă i-a zis 'Tu o să fii primul papă american'. A simțit ceva cu totul special la acel băiețel de 6 ani. Cum a intuit ea asta n-aș putea spune.”

Liturghia solemnă de inaugurare a noului pontificat va avea loc pe 18 mai. Leon al XIV-lea va primi atunci două simboluri importante ale oficiului: paliul, banda de lână albă cu cruci, pe care Papa o poartă pe deasupra veșmintelor pontificale, și Inelul Pescarului, emblemă a apostolului Petru.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62542507
Haos în SUA. Pană informatică la reţeaua de metrou din San Francisco și comunicații întrerupte la aeroportul Newark

Sistemul care gestionează metroul din San Francisco s-a oprit în mod brutal vineri, imobilizând toate trenurile din reţea şi complicând drumul către serviciu al navetiştilor prin celebrul golf din California, relatează AFP.

62322556
Fost şef al politicii externe a UE: Israelul comite un genocid în Gaza. De luni de zile, nimic nu ajunge acolo

Fostul şef al politicii externe a UE Josep Borrell a lansat un atac dur împotriva Israelului, acuzând guvernul condus de Benjamin Netanyahu de comiterea unui genocid în Gaza.

62525356
Emmanuel Macron: „Când Rusia a decis războiul în Ucraina, am putut, în cinci zile, să desfăşurăm trupe în România”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a semnat vineri, la Nancy, împreună cu premierul polonez Donald Tusk, un Tratat de Prietenie şi Cooperare consolidată, relatează AFP.    

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.