Papa Francisc și-a anulat în ultimul moment participarea la Drumul Crucii. Care este starea Suveranului Pontif

×
Publicitate

Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, şi-a anulat vineri, în ultimul moment, participarea la Drumul Crucii, la Colosseumul din Roma, pe fondul unor îngrijorări cu privire la starea sănătăţii sale, relatează AFP.

”Pentru a-şi proteja sănătatea, Sanctitatea Sa Francisc va urmări în această (vineri) seară Drumul Crucii la Colosseum de la Reşeinţa Santa Marta”, anunţă într-un comunicat Vaticanul.

La momenttul anunţului, cu câteva momente înainte de începutul ceremoniei, organizatorii au retras fotoliul Papei, depus pe un deal, în faţa Colosseumului.

Papa și-a anulat participarea și în 2023

Iezuitul argentinian şi-a anulat participarea şi în 2023, din motive de sănătate, la câteva zile după o spitalizare de trei zile din cauza unei bronşite, însă această decizie a fost comunicată în avans, spre deosebire de aceasta.

În faţa amfiteatrului roman, iluminat spectaculos, mii de credincioşi din numeroase ţări, adesea cu o lumânare în mână, s-au adunat în tăcere pentru a asista la acest moment puternic al Săptămânii Patimilor care precede sărbătoarea Paştelui.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62400555
Premierul Israelului dă undă verde unei noi runde de negocieri cu Hamas în vederea unui armistiţiu în război
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dat undă verde unei noi runde de negocieri - la Doha şi la Cairo - în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, anunţă vineri biroul acestuia, după ce negocierile păreau să se afle în impas.
62290699
Serviciile ruse anunță că au dejucat un atac cu bombă la Stavropol. Trei persoane au fost arestate
Serviciile de securitate ruse au afirmat vineri că au arestat trei "cetăţeni ai unei ţări din Asia Centrală" care plănuiau un atac cu bombă în sud-vestul Rusiei.
62388428
Atacuri ruse masive în Ucraina. Alimentarea cu electricitate, întreruptă în mai multe regiuni
Atacuri ruseşti masive au avariat ”grav” trei centrale termice ucrainene, în noaptea de joi spre vineri, s-au soldat cu morţi şi răniţi şi au obligat autorităţile ucrainene să întrerupă alimentarea cu energie electrică în mai multe regiuni.