Papa Francisc i-a criticat pe politicienii catolici care au un discurs anti-migraţie

61950166
Agerpres

Exortaţia suveranului pontif a venit în contextul câştigării alegerilor din Ungaria de către Viktor Orban.

Papa Francisc i-a mustrat într-o nouă exortaţie apostolică, intitulată "Gaudete et exsultate", publicată luni, pe catolicii care au criticat apelurile sale de a îi primi cu braţele deschise pe migranţi şi care ar prefera să audă din partea suveranului pontif mai multe discursuri despre subiecte etice considerate tradiţionale, informează AFP.

În cea de-a treia exortaţie apostolică a pontificatului său, privind chemarea la sfinţenie în lumea contemporană, papa Francisc a reacţionat într-o manieră neaşteptată în faţa detractorilor săi.

"Anumiţi catolici afirmă" că situaţia migranţilor reprezintă "un subiect secundar pe lângă chestiunile 'serioase' ale bioeticii", a declarat papa Francisc.

"Dacă un politician preocupat de succesele sale ar spune un astfel de lucru, am putea să îl înţelegem; însă nu şi pe un creştin, căruia nu i se potriveşte decât atitudinea de a se pune în locul acestui frate, care îşi riscă viaţa pentru a oferi un viitor copiilor lui", a adăugat liderul de la Vatican.

Reamintind numeroasele trimiteri din Vechiul Testament la necesitatea de a-i primi pe străini, papa Francisc a adăugat, pe un ton tranşant: "Nu este vorba despre o invenţie a unui papă sau despre un delir trecător".

Suveranul pontif a reamintit încă odată oroarea sa în faţa avortului în această exortaţie manuscrisă şi intitulată "Gaudete et exsultate".

"Apărarea celui fără de vină care nu s-a născut încă trebuie să fie echivocă, fermă şi plină de pasiune. Este sacră, de asemenea, viaţa sărmanilor care s-au născut deja, viaţa acelora care se luptă cu sărăcia, abandonul, dispreţul şi traficul de persoane", a mai spus papa Francisc.

Primii cinci ani de pontificat ai papei Francisc au fost marcaţi de reproşuri adresate majorităţii ţărilor occidentale, în special europene, care nu au făcut suficient de mult, după părea lui, pentru a-i primi pe migranţii care fug din calea războaielor şi a sărăciei.

Totuşi, fostul cardinal Jorge Begoglio şi-a temperat discursul de-a lungul timpului, precizând că ţările care primesc migranţi au dreptul de a reglementa numărul de sosiri în funcţie de capacitatea lor de a-i găzdui şi de a-i integra pe aceşti cetăţeni străini.

"Există aceia care se simt încurajaţi de discursul papei despre migranţi şi ei reprezintă, totuşi, o majoritate. Dar există şi o mică parte care îşi spun: 'el este naiv, să vină să trăiască în mijlocul migranţilor, nu este chiar aşa de simplu'", a declarat recent pentru AFP Christophe Dufour, arhiepiscop de Aix-en-Provence, după ce a fost primit de papa Francisc într-o audienţă la care au fost prezenţi mai mulţi politicieni din sudul Franţei.

Gaudete et exsultate" a fost cea de-a treia exortaţie apostolică a pontificatului papei Francisc după "Evangelii gaudium", privind vestirea Evangheliei în lumea actuală (24 noiembrie 2013), şi ''Amoris laetitia'', despre iubirea în familie (19 martie 2016).

Textul noii exortaţii apostolice a devenit disponibil începând de luni, 9 aprilie, în limbile italiană, franceză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, polonă şi arabă.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Jihadiștii „Beatles” cer un proces corect: „Cei care se cred apărătorii democrației să o și aplice”

Doi dintre cei mai vânați luptători britanici ai organizației Stat Islamic, cunoscuți pentru că au făcut parte din gruparea cunoscută drept „Beatles”, vor ca drepturile lor legale să fie respectate, atunci când vor fi judecați pentru faptele lor.

Ruşii susţin că nu au găsit "nicio urmă" de substanţe chimice la locul atacului din Siria

Experţii ruşi au anchetat la Douma şi susţin că nu a existat niciun atac chimic.

Lege controversată în SUA. Un tânăr de 15 ani, acuzat de crima comisă de un polițist

Un adolescent din statul american Alabama a fost acuzat de moartea unui prieten cu care a pătruns într-o locuință ca să comită un jaf, deși acesta a fost împușcat de poliție.

Recomandări
CSAT se reunește luni la Cotroceni. Înzestrarea Armatei și prezența militară a SUA, printre temele de pe agenda lui Nicușor D

Președintele Nicușor Dan a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), programată să aibă loc luni, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.  

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.