Pană de curent masivă în Berlin, în urma unui incendiu. Poliţia nu exclude o „motivaţie politică”

62573451
Profimedia

Zeci de mii de locuințe din Berlin au rămas fără electricitate marți, în jurul prânzului, din cauza unui incendiu la doi stâlpi de electricitate, iar poliția locală nu exclude o posibilă incendiere cu motivație politică, a declarat pentru AFP.

Incendiul a survenit în cursul nopţii, în cartierul Johannisthal din sud-estul capitalei, a indicat o purtătoare de cuvânt a poliţiei berlineze.

Pompierii au avut nevoie de o oră pentru a stinge focul, descoperit în jurul orei 03.00 (01.00 GMT) a dimineţii.

Mii de locuințe afectate

Incendiul a dus la întreruperea curentului electric pentru 43.000 de locuinţe şi 3.000 de firme.

Un purtător de cuvânt al companiei care gestionează reţeaua electrică a declarat că 50.000 de clienţi au fost afectaţi şi că, spre ora 10.00 GMT, furnizarea de energie electrică fuseseră restabilită pentru 15.000 dintre ei. Totuşi, amploarea acestei pene este 'cu totul ieşită din comun', a menţionat el.

Poliţia suspectează că incendiul a fost provocat de o 'mână criminală' şi 'nu exclude o motivaţie politică', a adăugat purtătoarea de cuvânt, fără a evoca piste mai precise în ce priveşte mobilul.

Existenţa unei 'mâini criminale' ar putea explica 'tipul de instalaţie vizat' şi pagubele provocate, a adăugat ea.

Poliţia judiciară a prelua ancheta şi căută indicii în zonă.

Mai multe case de bătrâni, şcoli, grădiniţe, precum şi linii de tramvai au fost de asemenea afectate de pana de curent, conform purtătoarei de cuvânt.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62573434
Viktor Orban cere bani de la Uniunea Europeană pentru că a oprit un milion de migranți să intre ilegal în UE

Viktor Orban a cerut bani de la Uniunea Europeană, ca recompensă pentru că Ungaria a oprit, prin gardurile sale ridicate la frontieră, peste un milion de migranți să intre ilegal în Europa.

 

62510875
Ford recheamă în service 1,9 milioane de vehicule la nivel mondial. Compania acuză probleme la camera retrovizoare

Ford rechemă în service 1,9 milioane de vehicule la nivel mondial din cauza unor probleme la camera retrovizoare, anunță Reuters.

62573418
Mai prieteni cu Putin, decât cu Trump. Ungaria spune că SUA nu i-au cerut să nu mai ia petrol din Rusia și transmite un mesaj

Donald Trump nu a cerut Ungariei să oprească achizițiile de petrol rusesc, a declarat Peter Szijjarto, ministrul de Externe maghiar. Afirmația vine după ce Trump a cerut Europei să nu alimenteze mașinăria de război rusă prin importuri de gaze.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.