Pagubele în urma incendiilor din Australia sunt uriașe: „Costurile sunt fără precedent”

×
Publicitate

O jumătate de miliard de dolari. Este notă de plata, provizorie, după incendiile care pârjolesc Australia, de peste trei luni.

 

Practic, la atât se ridică daunele cerute până acum, de la asigurători, de către oamenii afectați de focuri. Pagubele reale pot fi însă mult mai mari.

Experţii estimează că peste un miliard de vietăţi au murit în flăcări, iar fumul ridicat de pe milioanele de hectare arse a ajuns peste oceanul Pacific, în Chile.

În scurtul răgaz oferit de ameliorarea condițiilor meteo, refugiații s-au întors să vadă ce a mai rămas din casele lor. Pentru mulți, realitatea este devastatoare.

În Sydney, localnicii s-au trezit miercuri dimineață cu orașul acoperit de un fum greu, înecăcios, provenit de la incendiile de vegetație care au înconjurat metropola australiană. Flăcările au provocat devastări uriașe, iar norul de fum, vizibil din satelit, a traversat Pacificul și a ajuns până în Chile și Argentina.

Arnaldo Zuniga, meteorolog: „Fumul a venit dinspre ocean, din Australia și a traversat, în linie dreaptă aproximativ 13.000 de kilometri.”

Fumul a fost observat deasupra capitalei chiliene Santiago, iar meteorologii spun că va dura câteva zile până se va risipi complet. În Australia, în unele zone pârjolite, oamenii se întorc deja acasă, numai că pentru mulți, "acasă" se reduce acum la niște ruine arse. Un cuplu abia a scăpat cu viață.

Helena Wong, locuitor: „Am deschis o latură a casei, unde nu așteptam să ardă și am găsit o minge uriașă de foc. Atunci am luat-o la fugă. Când alergam, focul a venit din nou spre noi și mi-a topit partea din spate a pantofilor.”

Inclusiv pompierii, mulți dintre ei voluntari, aflați de luni de zile în lupta cu focul, sunt copleșiți.

Bărbat: „Mi se taie răsuflarea, uneori, când văd cu ce se confruntă oamenii aceștia. Mă gândesc ce aș fi simțit eu să fiu în locul lor.”

Bărbat: „Au fost deja depuse 8.500 de solicitări de daune pentru asiguratori, însumând 700 de milioane de dolari australieni. Se solicită despăgubiri pentru case și bunuri, pentru proprietăți comerciale avariate ori distruse, pentru mașini mistuite de flăcări.”

Și asta nu e tot. Focul nu a ales, mistuind de-a valma, case, magazine, sedii de firme, instituții publice.

Andrew Colvin, oficial: „Sunt mulți oameni care, chiar dacă nu și-au pierdut casele, nu mai au unde să meargă la muncă. Acești oameni nu știu când și dacă vor încasa următorul salariu. Costurile acestui dezastru sunt fără precedent.”

Pierderile umane sporesc dezastrul general.

Fetița unui pompier rămasă orfană a primit simbolic casca tatălui ei, la funeralii. Mai mulți "soldați ai focului" se numără printre cei aproape 30 de oameni care au pierit în incendii, de la izbucnirea acestei crize fără precedent, în Australia.

Efectele asupra faunei sunt și ele catastrofale. Experții estimează că un miliard de viețuitoare și-au pierdut viața în flăcări. O femeie care ține un sanctuar pentru canguri face o pledoarie zguduitoare pentru salvarea animalelor.

Rae Harvey, salvator „Nu am crezut că vom fi salvați, am crezut că vom arde de vii. Și noi și cangurii, care au personalități formidabile, sunt ca niște persoane. Oamenii nu înțeleg de fapt cum sunt cangurii și cât de mult contribuie la mediu. Când îi vezi cum se țin după tine cerând îmbrățișări. Sunt incredibil de sensibili. Ei sunt familia mea. Este ca și cum mi-aș fi pierdut familia.”

Numeroși australieni reproșează guvernului conservator că nu a intervenit la timp și nu a mobilizat armata mai devreme, dar și că nu ia în serios schimbările climatice. Pe de altă parte, mulți localnici din zonele devastate, fermierii, dar și pompierii voluntari dau vina pe o decizie din urmă cu câteva decenii. Atunci, tocmai la presiunea ecologiștilor, s-au luat măsuri de ocrotire a parcurilor naționale, cele mai multe și mai vaste din lume.

S-a renunțat astfel, la măsuri precum curățarea pădurilor și la arderile preventive, practicate de milenii, tocmai pentru a nu permite acumularea de vegetație uscată, combustibil ideal pentru incendii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Iranul a ameninţat că va ataca Israelul şi "aliaţii Statelor Unite ale Americii"

Gardienii Revoluţiei iraniene au ameninţat, miercuri, că vor ataca Israelul şi "guverne aliate" ale Americii, după ce au lovit, marți noaptea, baze militare din Irak utilizate de Statele Unite.

Trump, prima reacție oficială după atacul din partea Teheranului: „Iranul nu va fi lăsat să aibă o armă nucleară”

Președintele SUA, Donald Trump, a făcut primele declarații oficiale, după ce Iranului a atacat, în noaptea de marți spre miercuri, mai multe baze militare americane de pe teritoriul Irakului.

Avion ucrainean prăbușit în Iran. Imaginile filmate înainte de impactul cu solul

Un avion ucrainean la bordul căruia se aflau 176 de persoane - inclusiv 82 de iranieni şi 63 de canadieni - s-a prăbuşit miercuri în Iran, la puţin timp după ce a decolat de la Teheran. iar toate persoanele de la bord au murit

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.