Orientul Mijlociu, pe un butoi de pulbere după uciderea numărului 2 al Hamas. Israelul, în cea mai ridicată stare de alertă

×
Publicitate

Pe lângă atentatele din Iran, uciderea unui înalt oficial al Hamas cu o lovitură cu dronă la periferia Beirutului în Liban riscă să arunce în aer situația deja fragilă în Orientul Mijlociu.

Israelul a fost acuzat că l-a eliminat pe liderul Hamas în fieful puternicei grupări integriste- Hezbollah din Liban. Și există temeri că astfel Hezbollah s-ar putea angaja într-un război la scară mare cu forțele israeliene.

Saleh al-Arouri, adjunct al șefului politic Hamas, doi comandanți ai aripii armate a Hamas, și încă trei persoane - probabil tot membri Hamas - au murit în explozia de marți seară într-un birou al organizatiei integriste, la periferia capitalei libaneze.

Israelul nu a revendicat această lovitură - însă rar revendică astfel de operațiuni. Al-arouri era de multă vreme pe lista celor mai căutați capi ai Hamas. Și uciderea lui marchează eliminarea responsabilului Hamas cu rangul cel mai înalt de la începutul războiului din Gaza.

Isabel DeBre, corespondent Associated Press, Ierusalim: „Acum toată lumea se teme că războiul care se poartă în prezent în Gaza se poate răspândi în Orientul Mijlociu. Israelul a avertizat, de nenumărate ori, că îi va vâna pe liderii Hamas nu doar în fâșia Gaza, unde mulți s-ar ascunde în tuneluri și buncăre subterane, ci și în alte locuri din Orientul Mijlociu, unde s-ar putea găsi, nu doar în Liban, ci și în Qatar sau Turcia.”

De data aceasta, presupusa dronă israeliană a lovit pe teritoriul Libanului, în acea parte a Beirutului controlată de Hezbollah.

Isabel DeBre, corespondent Associated Press, Ierusalim: „Deschiderea unui nou front în Liban ar fi extraordinar de îngrijorătoare, iar principalul motiv de temere este Hezbollah, puternica grupare sprijinită de Iran, care acționează în sudul Liban. Se crede că ar avea un teribil arsenal, 150.000 de rachete, multe dintre acestea cu rază lungă de acțiune.”

Și rămâne de văzut cum va răspunde gruparea integristă susținută de Iran, care, până acum, a evitat un război la scară mare cu Israelul.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene: „Forțele de apărare israeliene sunt plasate în cea mai ridicată stare de alertă, pe toate teatrele, atât în ceea ce privește apărarea, cât și atacul. Suntem în stare de pregătire maximă pentru orice scenariu posibil.”

Forța ONU de menținere a păcii în Liban și-a transmis profunda îngrijorare în privința unei posibile escaladări a violențelor și a îndemnat toate părțile să dea dovadă de reținere. Un conflict extins ar avea consecințe devastatoare atât pentru Israel, cât și pentru Liban - a avertizat un purtător de cuvânt.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62415013
„Rar am mai avut un asemenea ger”. Au fost înregistrate temperaturi de minus 41,6 grade Celsius în Suedia

O furtună cu vânt de peste 150 de kilometri pe oră a perturbat transporturile și a provocat inundații în Regatul Unit, dar și în Franța și Germania.

62415071
Reacția autorităților după ce Rusia și-a bombardat propriul sat. Forțele Moscovei au distrus până și școala din localitate

Guvernatorul regiunii Voronej (sud) a declarat miercuri că a ordonat reconstruirea a nouă case dintr-un sat care a fost bombardat accidental de unul dintre avioanele de război ale Rusiei, relatează Reuters.

 

62415048
„Avem liste de aşteptare enorme”. Medicii din Anglia au început o grevă pe o durată fără precedent | GALERIE FOTO

Medicii tineri din Anglia au început miercuri dimineaţa o grevă de şase zile, o durată fără precedent pentru sistemul britanic de sănătatate publică, care este deja puternic afectat, relatează AFP.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.