Orientul Mijlociu fierbe. Iranul nu vrea să-și domolească riposta, chiar dacă va duce la un război pe scară largă

×
Publicitate

Toți ochii sunt ațintiți spre Orientul Mijlociu în aceste zile. Un atac cu rachete al Iranului și al aliaților săi împotriva Israelului este considerat iminent de mai toți actorii implicați.

Potrivit unor surse, Teheranul vrea să provoace pagube majore și a respins solicitările de a renunța la ofensivă. Israelul susține că va răspunde unui eventual atac și toate opțiunile sunt pe masă. Nimeni nu știe, însă, când va începe acest nou capitol al conflictului din regiune. Oficiali americani, citați de presa de peste Ocean, cred că următoarele 48 de ore sunt decisive.

În spatele ușilor închise, mai multe state arabe alături de americani au încercat să convingă Teheranul să nu atace Israelul ca răzbunare pentru asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh.

Ministrul de Externe al Iordaniei, o țară aliată cu Statele Unite a făcut duminică o vizită în capitala Iraniană, fără succes, însă. Potrivit Wall Street Journal, Iranul nu vrea să-și domolească riposta, chiar dacă va duce la un război pe scară largă.

În tabăra cealaltă, oficialii de la Tel Aviv spun că un atac asupra Israelului este iminent, iar rachetele ar putea fi lansate simultan de Hezbollah, rebelii Houthi din Yemen și de iranieni. Premierul Benjamin Netanyahu a anunțat, sfidător, că oricine vă face rău țării sale vă fi tras la răspundere.

Benjamin Netanyahu: „Iranul și ajutoarele sale caută să ne înconjoare cu un laț de teroare pe șapte fronturi. Agresiunea lor vizibilă este însățiabilă, dar Israelul nu este neajutorat. Suntem hotărâți să ne opunem lor pe toate fronturile, în fiecare arenă, de aproape și de departe. Oricine ne ucide cetățenii, oricine ne rănește țara vă fi tras la răspundere. Va plăti un preț foarte mare”.

Și ministrul apărării de la Tel Aviv susține că armata este pregătită să apere orașele și să riposteze, dacă vă fi nevoie.

Yoav Gallant: „Suntem foarte bine pregătiți să ne apărăm, pe uscat și în aer, și suntem gata să acționăm rapid pentru a ataca sau a răspunde. Vom riposta, așa cum am făcut în ultimele zile cu inamicul. Dacă îndrăznește să ne atace, vă plăti un preț greu”.

În așteptarea atacului iranian, Israelul a implementat un nou sistem de alertare a populației.

 Adm. Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei din Israel: 
„Alertele sunt trimise pe telefoanele mobile din zone amenințate, fără a fi nevoie de o aplicație și fără că cetățenii să facă ceva”.

Libanul nu este vizat direct de un atac, în acest moment, însă populația este speriată. Aeroportul Internațional din Beirut este plin de oameni care încearcă să găsească bilete pentru ultimele zboruri în afara țării. Și ministerul nostru de externe i-a îndemnat pe români să părăsească zona.

Radu Mihail Filip purtătorul de cuvânt al MAE: „Recomandam ferm cetățenilor romani care se afla deja pe teritoriul republicii libaneze să parasescă acest stat prin cursele aeriene încă disponibile. Până în acest moment nu exista solicitări de asistenta consulară.”

Libanezii de rând, care nu au unde să plece din calea unui război, sunt îngroziți.

Cetățean libanez: „În cazul unui război, nu putem face nimic. Sperăm totuși că nu se vă întâmpla așa ceva pentru că de data aceasta vă fi o catastrofă. Țara suferă, statul este în faliment, se luptă să rămână pe linia de plutire. Cere constant ajutor Occidentului și donații și chiar așa, abia reușește să supraviețuiască. Așa că, dacă izbucnește războiul va fi cumplit.”

În luna aprilie, după ce Israelul a ucis doi generali iranieni în Siria, Teheranul a lansat un atac uriaș cu rachete. Cele mai multe dintre proiectile au fost interceptate atunci de apărarea antiaeriană israeliană și de avioanele coaliției conduse de Statele Unite ale Americii.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62472320
Un jurnalist a fost ucis în timp ce se afla sub protecţia poliţiei din Mexic

Jurnalistul Alejandro Martinez Noguez a fost împuşcat mortal, duminică, în statul Guanajuato din centrul Mexicului, deşi se afla sub protecţia poliţiei, au declarat autorităţile locale, potrivit presei internaţionale.

62468941
Zeci de persoane au murit în urma atacurilor aeriene israeliene asupra a două şcoli din Gaza

Zeci de persoane au murit în urma atacurilor aeriene israeliene asupra a două şcoli din Gaza, potrivit salvatorilor palestinieni şi agenţiilor de presă, relatează BBC.

62472319
Protestele față de migranți continuă în Marea Britanie. Peste 150 de manifestanți au fost reținuți

Protestele față de migranți se răspândesc în tot Regatul Unit. Peste 150 de manifestanți au fost reținuți după ciocnirile cu forțele de ordine din weekend, în mai multe orașe din regiune.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.