Ore de foc în încercarea de evacuare a americanilor din Kabul şi a foştilor colaboratori afgani. „O etapă foarte periculoasă”

×
Publicitate

Sunt cele mai periculoase ore ale misiunii de evacuare a americanilor aflaţi în Kabul şi a foştilor colaboratori afgani.

O spun chiar responsabilii americani, care vorbesc despre ameninţări cu noi atacuri teroriste.

Pentru experţi, sângerosul atentat de joi pune sub semnul întrebării capacitatea talibanilor de a ţine sub control gruparea ISIS-K.

Riscul ca Afganistanul să redevină un teritoriu al teroriştilor îi îngrijorează pe toţi liderii occidentali.

Într-o nouă alertă de securitate, ambasada din Afganistan a Statelor Unite le-a cerut cetăţenilor americani să nu se apropie de aeroportul din Kabul.

Un avertisment similar a fost emis şi cu o zi înainte de atentatul de joi, soldat – potrivit unui nou bilanţ - cu 170 de morţi, între care 13 soldaţi americani şi doi britanici.

Atacul a fost revendicat de aripa afgano-pakistaneză a Statului Islamic – ISIS-K.

Jen Psaki, secretar de presă al Casei Albe: „Suntem în faza în care armata, comandanţii de pe teren încep să trimită acasă nu doar trupele, ci şi echipamentele. Este o etapă foarte periculoasă a misiunii”.

Între timp, Pentagonul a anunţat efectuarea cu succes a unui atac cu dronă împotriva unui „organizator” al ISIS-K. Cu două săptămâni în urmă, jurnalista CNN Clarissa Ward a stat de vorbă cu un comandant al acestei organizaţii.

Comandant ISIS: „Eram cu talibanii, dar ei nu erau cu adevărat credincioşi, aşa că am trecut la ISIS”.
Clarissa Ward: „Îi consideraţi insuficient de stricţi în privinţa aplicării Shariei?”
Comandant ISIS: „Talibanii nu pot veni nici măcar cu un exemplu recent în care să fi aplicat cu stricteţe Legea Islamică, să fi tăiat mâna unui hoţ, să fi lapidat un suspect de adulter, să fi lapidat un ucigaş. Talibanii nu aplica Sharia pentru sunt sub influenţa unor străini, care au alte planuri”.
Clarissa Ward: „Cu forţele americane retrase şi talibanii controlând tara, credeţi că o să vă fie mai uşor să vă extindeţi?”
Comandant ISIS: „Da, ăsta e planul. Acum ne concentrăm pe recrutare. Şi, după ce toţi străinii pleacă din Afganistan, ne vom relua operaţiunile”.

În acest timp, americanii continuă operaţiunile de evacuare, pe care au de gând să le deruleze până în ultimul moment.

Îngroziţi de perspectiva traiului în emiratul taliban, afganii continua să vină la porţile aeroportului.

Ahmadullah Herawi, afgan care vrea să părăsească țara: „Credeţi-mă, sunt convins că putem sări în aer din clipă-n clipă! Dar avem atâtea greutăţi în vieţile noastre, încât ne asumăm riscul, trecem peste orice frică”.

Vineri seară, forţele afgane şi soldaţi străini au recurs la focuri de armă în aer, petarde şi grenade de diversiune, ca să-i împrăştie pe cei care se încăpăţânează să stea la porţile aeroportului.

După Spania, Germania ori Italia, şi britanicii au încheiat astăzi evacuarea foştilor colaboratori afgani și au început repatrierea celor o mie de militari care s-au ocupat de misiunea care a scos din Afganistan 15 mii de oameni.

Boris Johnson, premierul britanic: „Din păcate, vor rămâne oameni în urmă, cei care n-au reuşit să ajungă la aeroport. Îi asigur că vom răscoli cerul şi pământul ca să-i scoatem de acolo. Vom face tot ce e posibil în faza următoare”.

De promisiunea premierului Johnson îşi agăţă toate speranţele un afgan emigrat în Regat în urmă cu 20 de ani. Omul se gândeşte cu îngrijorare la soarta familiei sale.

Najib Afzali: „Cred că vor trece imediat la execuţii, nu conteza unde stai, în ce casă, pe ce stradă, îi vor prinde şi îi vor executa, fără judecată, pentru că au lucrat cu trupele străine”.

Sora lui Najib Afzali: „Vă rugăm, ajutaţi-ne, salvaţi-ne, nu suntem în siguranţă în Afganistan! Talibanii ne întreabă: "Unde vă sunt fraţii?" "Aţi lucrat pentru guvern, pentru armată, aţi luptat împotriva noastră. Venim după voi!" Nu suntem bine!”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
VIDEO. Mii de oameni, în stradă, la Berlin. Protestatarii sunt nemulțumiți de restricțiile din pandemie

Mii de oameni au protestat, sâmbătă, la Berlin, faţă de strategia guvernului german în lupta cu coronavirusul şi restricţiile din pandemie, relatează dpa.

21 de morți și zeci de persoane dispărute, după ce o barcă s-a scufundat în Bangladesh

Ambarcațiunea plină cu pasageri s-ar fi ciocnit cu o navă de marfă pe un lac din Estul Bangladeshului. Cel puțin 21 de oameni au murit, iar alte zeci de persoane sunt date dispărute.

Toyota a suspendat toate vehiculele autonome e-Palette în satul Jocurilor Paralimpice din Tokyo, după rănirea unui pieton

Toyota Motor a anunţat vineri că a suspendat toate vehiculele autonome e-Palette din satul Jocurilor Paralimpice din Tokyo, la o zi după ce unul dintre acestea a rănit un pieton cu deficienţe de vedere.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.