ONU: Orientul Mijlociu este pe marginea prăpastiei. Nici regiunea, nici lumea nu-şi pot permite mai mult război

62416909
Getty

"Nici regiunea, nici lumea nu-şi pot permite mai mult război", a declarat duminică secretarul general al ONU, Antonio Guterres, lansând un apel la "reţinere maximă" în cadrul Consiliului de Securitate reunit după atacul Iranului împotriva Israelului.

"Orientul Mijlociu este pe marginea prăpastiei. Populaţiile regiunii se confruntă cu un pericol real al unui conflict generalizat devastator. Este momentul pentru dezamorsare şi dezescaladare. Este momentul pentru a da dovadă de reţinere maximă", a insistat Antonio Guterres, potrivit AFP.

"Este vital să se evite orice acţiune care ar putea duce la confruntări militare majore pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu", a adăugat el. "Nici regiunea, nici lumea nu-şi pot permite mai mult război", a subliniat responsabilul ONU.

El a condamnat din nou atacul lansat sâmbătă de Iran împotriva Israelului, denunţând o "escaladare gravă".

În acelaşi timp, el a condamnat încă o dată atacul împotriva consulatului iranian din Damasc, la 1 aprilie, subliniind "principiul inviolabilităţii" instituţiilor diplomatice.

De la revoluţia iraniană din 1979, Israelul este inamicul declarat al Republicii Islamice. Până acum, Teheranul nu a atacat frontal Israelul şi cele două ţări s-au confruntat de obicei prin terţi, cum ar fi gruparea şiită libaneză Hezbollah.

Atacul iranian, numit "Promisiune onestă", a fost un răspuns la lovitura care a distrus consulatul iranian din Damasc la 1 aprilie, atac în care şi-au pierdut viaţa şapte membri ai Gărzilor Revoluţionare, armata ideologică a Republicii Islamice. Iranul a acuzat Israelul, care nici nu a confirmat, nici nu a infirmat.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62431057
Începe procesul lui Trump. ”Nu există aproape nimeni în New York care să nu aibă o opinie despre Trump”
Atunci când viitorii juraţi din New York se vor aduna luni pentru procesul penal al lui Donald Trump în aşa-numitul dosar "bani contra tăcere", s-ar putea să fie greu de găsit cineva care să nu aibă o opinie despre omul de afaceri, relatează Reuters.
62441794
Reuniunea cabinetului de război al Israelului s-a încheiat. Ce decizie s-a luat după atacul Iranului
Reuniunea cabinetului de război al Israelului s-a încheiat duminică seara fără o decizie privind răspunsul la atacul Iranului, informează CNN.
62441793
Germania interzice intrarea fostului ministru grec de finanţe Yanis Varoufakis pentru o conferinţă pro-palestiniană
Yanis Varoufakis nu a primit permisiunea de a intra în Germania pentru a participa la o conferinţă controversată pro-palestiniană la Berlin, deoarece autorităţile se temeau că unii participanţi vor face remarci antisemite, potrivit AFP.