America ar putea deveni noul epicentru internațional al pandemiei de coronavirus

×
Publicitate

În Statele Unite, bilanțul a ajuns la aproape 800 de morți și mai bine de 54.000 de cazuri de infectare.

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că este posibil ca Statele Unite să devină noul epicentru global, depășind Europa.

Deși tot mai multe state federale americane impun măsuri de izolare și de restrângere a deplasărilor, președintele Donald Trump pare nerăbdător să repornească economia.

Republicanii şi democraţii din Congresul Statelor Unite şi-au unit forţele şi au aprobat un pachet economic de 2.000 de miliarde de dolari, în vederea ajutorării economiei, afectată de pandemia de coronavirus.

Iar președintele Donald Trump nu renunță la intenția de a reporni economia cât mai curand și a sugerat chiar si o data pentru ridicarea restrictiilor.

Donald Trump, preşedintele SUA: ”Decizia noastră se va baza pe date şi fapte concrete. Am speranţa că americanii vor putea munci din nou până la Paşte, acea frumoasă zi de Paşte. Dar, staţi liniştiţi, fiecare decizie pe care o luăm este bazată numai în interesul sănătăţii, siguranţei şi bunăstării cetăţenilor noştri. Aceasta este o criză medicală. Nu este o criză financiară, dar este un lucru la care nimeni nu a asistat de multe, multe decenii.”

Au existat însă rezerve în privinţa intenţiilor preşedintelui de a reporni economia după data de 12 aprilie, chiar din partea expertilor din propria sa echipă.

Dr. Anthony Fauci, director Institutul Național de Boli Infecșioase: ”Putem propune o dată, dar trebuie să rămânem flexibili, luăm fiecare zi cum vine, fiecare săptămână pe rând, trebuie să evaluam continuu dacă data propusă e realistă.”

Dar și congresemeni republicani atrag atenția că economia nu va putea functiona normal când spitalele din toată țara sunt covârșite de pacienți de toate vârstele.

Analiştii financiari subliniază însă că indicele industrial Dow Jones a avut cea mai mare creştere din 1933 până azi, după ce Congresul a anunţat ajutorul financiar uriaş menit să sprijine politica economică a Casei Albe. Creşterea a fost de 11,4 procente, cea mai mare din istoria Dow Jones.

În acest timp, în California, sute de oameni stau la coadă pentru a-şi face gratuit testele pentru depistarea Covid 19. Rezultatele vin în cel puţin şase ore, iar medicii îi vor contacta pe cei testaţi pentru a le spune dacă au sau nu coronavirus.

Cetățean american: ”Sunt aici pentru că am simptomele unei tuse uscate. Şi simt o presiune în piept. Mai ales că am călătorit. Am fost pe aeroportul din Boston şi aeroportul din San Francisco. Soţia mea s-a întors din Hawaii cam acum o săptămână. Am doi copii. Merg peste tot. Merg şi la sală.”

Peste 50 la sută dintre locuitorii Statelor Unite vor fi obligați în curând să stea izolati în casă. 13 state și 16 municipalități sunt deocamdată în carantină totală.

Dar, în această săptămână, restricțiile vor intra în vigoare în alte cinci state americane, unul dintre ele fiind Texas.

Dr. Marc Bloom: "Ce se întâmplă din punct de vedere matematic se poate sintetiza astfel: dacă infectați două sau trei persoane, ele la rândul lor infectează alte două sau trei persoane și tot așa. Matematica acestui virus escaladează dramatic. Și când crește dramatic, atunci lucrurile scapă de sub control. Și exact asta încercăm să evităm în orașul Houston."

Rata noilor îmbolnăviri se dublează o dată la trei zile, a avertizat şi guvernatorul statului New York.

El a spus că regiunea ar avea nevoie de cel puţin 30.000 de ventilatoare pulmonare, dar că acestea nu pot fi cumpărate pentru că nu se mai găsesc pe piaţă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Estonia apelează la hackeri pentru a combate ştirile false legate de coronavirus

Estonia, una dintre cele avansate ţări din lume în privinţa utilizării internetului, a angajat hackeri pentru a crea un ”chatbot” care să ofere în mai multe limbi informaţii solide despre Covid-19, pentru a combate valul de ştiri false pe acest subiect.

Jocurile Olimpice, amânate pentru 2021. Anunțul oficial făcut de CIO

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a declarat că cererea sa a fost acceptată de organizatori, iar Comitetul Olimpic a confirmat decizia printr-un comunicat oficial.

Analiză: Economia zonei euro se prăbușește din cauza coronavirusului

”Activitatea din cele 19 țări care impart zona euro s-a prăbușit în luna martie pe fondul închiderii magazinelor, restaurantelor și birourilor”, indică o analiză efectuată de Reuters.

Recomandări
Nicușor Dan, după decizia CCR pe legea integrității: „Argumentele din sesizarea mea erau foarte solide”

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat după decizia de luni a Curții Constituționale privind legea integrității. 

Taxă nouă pentru dezvoltatorii imobiliari. Cum ar urma să fie folosiți banii și ce prevede noul Cod al Urbanismului

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță o nouă taxă locală pentru dezvoltatorii imobiliari. Mecanismul ar urma să coreleze proiectele rezidențiale cu investițiile necesare în infrastructura publică.

Cum s-ar putea aplica noua lege a salarizării. România riscă să piardă o parte din cei 770 de milioane de euro din PNRR

Continuă discuțiile pe noua lege a salarizării, miercuri urmând să aibă loc o nouă întâlnire la care partidele ar urma să primească o variantă a proiectului, explică surse de la Cotroceni.