OMS avertizează asupra valului doi de infectări cu coronavirus. Cum ar putea fi evitat

62132128
Shutterstock

Experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au subliniat un program de testare, urmărire și izolare este imperios necesar pentru a evita în toamnă un al doilea val de infectări cu COVID-19.

 

Hans Kluge, director regional european al OMS, a declarat că urmărirea contactelor și carantinarea persoanelor care ar putea fi infectate cu coronavirus a fost un „element esențial” în atenuarea unui potențial al doilea val de infectări, potrivit Independent.

În briefing-ul OMS de joi, Kluge a spus că este posibil ca un al doilea val să apară atunci când începe toamna.

„Este foarte posibil ca atunci când începe toamna să avem un val de coronavirus și să avem și gripă sezonieră, există posibilitatea unui efect sezonier asupra virusului, dar nu suntem siguri încă" a transmis Kluge.

OMS speră la sute de milioane de doze de vaccinuri până în 2021

 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat joi că speră că, până la sfârşitul anului, vor putea fi produse câteva sute de milioane de vaccinuri împotriva COVID-19, şi chiar două miliarde în 2021.

Pe măsură ce cursa pentru vaccinuri se accelerează, Soumya Swaminathan, director ştiinţific al OMS, a indicat că peste două sute de candidaţi la vaccin sunt studiaţi la nivel mondial şi o duzină de studii clinice sunt în curs de desfăşurare.

"Dacă suntem foarte norocoşi, vor fi unul sau doi candidaţi înainte de sfârşitul acestui an", a spus ea în cadrul unei conferinţe de presă online.

Înaltul responsabil al OMS a identificat trei grupuri de populaţie cărora li se va acorda prioritate la vaccinare: lucrătorii aflaţi în prima linie, cum ar fi medicii şi poliţiştii, persoanele cele mai vulnerabile, precum vârstnicii, persoanele care trăiesc într-un mediu cu risc mare de contaminare, cum ar fi mahalale urbane şi centrele de asistenţă.

''Plecăm de la ipoteza că am putea avea câteva sute de milioane de doze până la sfârşitul acestui an, în manieră foarte optimistă'', a declarat Swaminathan. ''Sperăm că până în 2021 vom avea două miliarde doze de unu, două sau trei vaccinuri eficiente'', a adăugat ea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tensiuni în Rusia! Duma de Stat, reacție dură după gestul făcut de fiul lui Sobolev: „Nu scuipa în fântână”
Tensiuni în Rusia! Duma de Stat, reacție dură după gestul făcut de fiul lui Sobolev: „Nu scuipa în fântână”
Citește și...
Studiu: Coronavirusul, prezent în apele reziduale din Milano şi Torino din decembrie 2019

Noul coronavirus era prezent în apele reziduale de la Milano şi Torino, în nordul Italiei, din decembrie 2019, cu două luni înainte de primul bolnav înregistrat oficial în această ţară, relevă un studiu al Institutului Superior de Sănătate italian.

Românii din Germania se infectează pe capete de COVID-19. Focar în cel mai mare abator

Tot mai mulți români se infectează cu noul virus în Germania, unde sunt semnalate cazuri de îmbolnăvire în mari companii.

Restaurant complet automatizat, în Hong Kong. Cum sunt serviți clienții de roboți

Dacă aţi fost vreodată nemulţumiţi de servire la un restaurant, există unul în Hong Kong unde nu veţi avea cui să vă plângeţi.

Recomandări
Drona doborâtă la Galați pare să fi fost rusească. A zburat zeci de kilometri în 17 minute. Fragmente găsite lângă Corni

O nouă dronă care a pătruns neautorizat în spaţiul aerian românesc a fost doborâtă azi dimineață, în județul Galați. 

Tragedie pe litoral: Un adolescent de 17 ani a murit în valuri la Olimp, iar un tânăr de 19 ani este căutat de scafandri

Deși e steag roșu arborat pe plajele din sud, doi tineri care au intrat în marea furioasă, în stațiunea Olimp, au dispărut în valuri. 

Zi cu 3 incidente pe litoral: O dronă găsită lângă plaja Modern, un obiect suspect la Eforie și o aripă de în largul mării

Pe litoral în Constanța și Eforie două alerte au dus la evacuarea turiștilor de pe plajă! La Constanța în largul plajei Modern aproape de Portul Tomis a fost găsit un fragment de dronă.