OMS a avertizat că vaccinurile nu oferă o protecţie completă în faţa noului val de infectări din Europa

62219428
Shutterstock

Vaccinurile anti-COVID-19 nu oferă o protecţie completă împotriva infecției cu noul coronavirus.

Anunțul a fost făcut de expertul pentru situaţii de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Mike Ryan, referitor la noul val de cazuri din Europa, chiar dacă este regiunea cu cele mai înalte cote de vaccinare, relatează EFE.

"A fi vaccinat nu înseamnă că eşti complet protejat", a subliniat joi expertul OMS, referindu-se la faptul că vaccinurile protejează în principal de posibilitatea de a dezvolta cazuri grave de COVID-19, dar nu evită posibilitatea de a contracta virusul.

Potrivit lui Mike Ryan, creşterea cazurilor de COVID-19 în Europa, care săptămâna trecută a concentrat jumătate dintre noile contagieri din întreaga lume, nu este încă însoţită de spitalizări masive, dar este îngrijorătoare deoarece sistemele medicale din multe ţări se află în pragul epuizării după 22 de luni de luptă cu pandemia.

"Mulţi lucrători sanitari au renunţat la profesie, iar sistemele sunt obosite", a declarat expertul irlandez, care a subliniat că "inclusiv o mică creştere (a spitalizărilor) duce la o sporire a presiunii asupra reţelelor medicale deja epuizate".

Expertul OMS a admis că multe guverne din Europa nu vor să reintroducă măsuri tranşante pentru a frâna transmiterea virusului.

"Nu vor să-şi dezamăgească populaţiile dând un pas înapoi, dar fiecare ţară trebuie să-şi analizeze propria situaţie epidemiologică şi să-şi protejeze angajaţii din domeniul medical", a avertizat el.

"Acest lucru va necesita ca multe ţări să adopte măsuri adecvate, odată cu venirea lunilor reci", a subliniat Mike Ryan.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62177839
”Armageddon”. NASA va devia un asteroid, în cadrul unei misiuni de "apărare planetară"
Peste mai puţin de un an, un vehicul spaţial creat de NASA se va prăbuşi în mod intenţionat pe suprafaţa unui asteroid, pentru a îi devia traiectoria.
62222900
GALERIE FOTO Imagini incredibile din Beijing. Poluarea a învăluit orașul, iar vizibilitatea a fost redusă sever
Vizibilitatea în anumite zone din Beijing a scăzut vineri sub 200 de metri din cauza poluării dense care a învăluit capitala Chinei, forţând închiderea unor autostrăzi.
62222905
Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă test PCR negativ chiar dacă sunt vaccinații
Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă și test PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.