NATO recunoaste ca a ucis civili in Afganistan, din greseala

60481646

Alianta Nord-Atlantica a recunoscut astazi ca atacurile aeriene din zona provinciei afgane Helmand au provocat victime si in randul civililor. Deocamdata, nu a fost precizat numarul celor care au murit "din greseala".

In prezent, oficialii NATO investigheaza acest caz, potrivit publicatiei New York Times.

"Incidentul a avut loc dupa ce fortele NATO au organizat un atac aerian asupra a doua autovehicule, despre care se credea ca transporta un lider taliban si apropiatii acestuia. O echipa NATO de evaluare a daunelor a descoperit ulterior ca exista civili in randul victimelor acestui atac", scriu jurnalistii americani.

NATO nu a precizat insa cati oameni nevinovati au murit si nici daca talibanii se afla printre cei ucisi.

Armata SUA mai "greseste" din cand in cand..

Victimele colaterale reprezinta una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta armata americana in Afganistan, tensionand si mai mult relatia dintre fortele internationale si presedintele afgan Hamid Karzai.

Un raport al ONU de luna trecuta arata ca 2.777 de civili au fost ucisi in Afganistan in 2010. Talibanii au fost facuti raspunzatori pentru aproximativ 75% din aceste decese.

Bilantul victimelor din Libia, raportat de autoritatile de la Tripoli

Un reprezentant al Ministerului libian al Sanatatii a anuntat vineri seara ca, de duminica pana miercuri, au fost ucise cel putin 114 persoane, iar alti 445 de oameni au fost raniti - in urma raidurilor aeriene ale colitiei internationale. Oficialii libieni au au precizat insa care este proportia victimelor civile.

Reprezentantul institutiei, Khaled Omar, a declarat ca nu este "de resortul ministerului sa faca distinctia intre victime civile sau militare". Un prim bilant prezentat joi de purtatorul de cuvant al regimului, Moussa Ibrahim, mentiona "aproximativ 100 de morti" in randul civililor.

Militari ai SUA s-au pozat cu cadavrele afganilor civili pe care i-au ucis

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
60481620
Meciul Polonia-Lituania: Politist injunghiat, 12 suporteri arestati. VIDEO

Meciul amical dintre Polonia si Lituania s-a incheiat vineri seara cu zeci de violente intre suporteri si fortele de politie. Incidentele au fost declansate de huliganii polonezi, care au aruncat cu petarde, pietre si sticle in politistii lituanieni.

60481611
Vesti rele de la Fukushima. Nivel foarte mare de iod radioactiv in ocean

Cand credeau ca situatia incepe sa se normalizeze, japonezii au mai primit o veste proasta. Echipele de interventie de la Fukushima au detectat in apa oceanului iod radioactiv in cantitate de 1.250 de ori mai mare decat nivelul normal.

60481546
Lumea araba tot mai agitata. Miscari de strada si in Iordania si Siria

Tensiunea a atins cote alarmante in Iordania, dupa ce autoritatile au incercat sa ridice corturile instalate de tinerii protestarii in centrul capitalei Amman.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.