O zebră scăpată de la circ a fost împușcată de poliție. Ce le-a făcut unor şoferi

62081850
AFP

O zebră care a scăpat de la un circ din nordul Germaniei a fost împuşcată, a anunţat miercuri Poliţia germană, potrivit DPA.

În timpul nopţii, două zebre au fugit din adăposturile lor de la un circ din landul Mecklenburg - Pomerania Inferioară, iar una dintre ele a provocat un accident rutier.

Un localnic, care a observat animalele în timpul nopţii, a alertat Poliţia, a precizat miercuri un purtător de cuvânt al forţelor de ordine germane.

Una dintre cele două zebre ar fi intrat în coliziune cu un autovehicul pe o autostradă, în apropiere de Tessin, un oraş de mici dimensiuni aflat la mică distanţă de oraşul Rostock, în nordul ţării.

Potrivit Poliţiei germane, nicio persoană nu a fost rănită, însă animalul a dispărut după accident, în ciuda încercărilor de a-l ademeni înapoi cu hrană sau prin alte metode. Nu s-a ştiut cu siguranţă dacă animalul a fost rănit. Mai târziu, acesta a fost împuşcat.

Cea de-a doua zebră a fost prinsă fără dificultate şi dusă înapoi la circ.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62080698
Vladimir Putin a glumit că va interveni în alegerile din SUA. "O vom face neapărat"
Preşedintele rus Vladimir Putin a răspuns în glumă miercuri la o întrebare a corespondentului NBC, Keir Simmons, dacă Moscova ar putea să intervină în campania prezidenţială din SUA în 2020, potrivit TASS şi Izvestia.
62081817
Momentul în care un protestatar este împușcat de polițiști, în Hong Kong
La 70 de ani de la fondarea republicii comuniste, chinezii au ieşit în număr mare în piaţa Tiananmen ca să admire artificiile ceremoniilor aniversare.
62081782
Ţara care va graţia 600.000 de condamnaţi. Motivul este neaşteptat
Guvernul japonez intenţionează să graţieze un număr de aproximativ 600.000 de persoane condamnate pentru infracţiuni minore, măsura ce ar urma să fie luată cu ocazia ceremoniei de urcare pe tron a împăratului Naruhito din 22 octombrie, transmite Reuters.