O universitate din Paris se închide vineri din cauza protestelor pro-palestiniene. Şase studenţi au intrat în greva foamei

62446431
Profimedia

Conducerea universităţii Sciences Po din Paris a decis vineri să îşi închidă sediul principal din teama unei noi acţiuni de protest din partea a zeci de studenţi care se mobilizează pentru Gaza, relatează AFP şi Reuters.

"În urma votului privind acţiunea de ocupare din partea studenţilor, clădirile de la 25, 27, 30, rue Saint-Guillaume şi 56, rue des Saints-Pères vor rămâne închise vineri, 3 mai. Vă invităm să rămâneţi acasă", se arată într-un mesaj transmis joi seară angajaţilor de către departamentul de resurse umane al Sciences Po.

Joi dimineaţă, în urma unei dezbateri interne pe tema Orientului Mijlociu, pe care au calificat-o drept "dezamăgitoare, dar nu surprinzătoare", studenţii din Comitetul pentru Palestina al Sciences Po au anunţat joi după-amiază că vor lansa un "sit-in paşnic" în holul şcolii şi că şase studenţi vor începe o grevă a foamei "în semn de solidaritate cu victimele palestiniene".

Joi seară, aproximativ o sută de studenţi au votat, în cadrul unei adunări generale, să ocupe campusul, a declarat pentru AFP o membră a Comitetului Palestina, care nu şi-a dat numele.

Greva foamei va continua până când "va avea loc un vot oficial, nominal, în cadrul Consiliului de administraţie al Institutului, pentru investigarea parteneriatelor cu universităţile israeliene", a declarat Hicham, din partea Comitetului pentru Palestina.

După un protest tensionat la Sciences Po la sfârşitul săptămânii trecute, mişcarea a fost suspendată după ce conducerea a fost de acord să organizeze o dezbatere internă - descrisă ca un "townhall", termen folosit în Statele Unite pentru o mare reuniune publică. "A fost o dezbatere dură, cu câteva poziţii destul de clare şi multă emoţie", a declarat Jean Bassères, administratorul provizoriu al Sciences Po, care are câteva mii de studenţi. El a făcut apel la "calm" înainte de începerea examenelor de luni.

Greva foamei 

Însă Universitatea Sciences Po din Paris a respins cererile protestatarilor de a-şi revizui relaţiile cu universităţile israeliene, a precizat Jean Basseres, ceea ce i-a determinat pe unii studenţi să spună că vor începe o grevă a foamei în semn de protest.

Studenţii de la mai multe universităţi franceze, printre care Sciences Po şi Universitatea Sorbona, şi-au blocat sau au ocupat instituţiile din cauza războiului din Gaza, deşi nu la aceeaşi scară ca în Statele Unite.

"Am refuzat în mod clar să înfiinţez un grup de lucru privind relaţiile noastre cu universităţile şi companiile partenere israeliene", a declarat Basseres reporterilor după o întâlnire cu studenţii şi personalul.

Zeci de studenţi au început imediat un sit-in în interiorul universităţii pentru a protesta la adresa deciziei lui Basseres.

"Un prim student a început o grevă a foamei, în semn de solidaritate cu victimele palestiniene, dar şi mai mult pentru a protesta faţă de modul în care Sciences Po reprimă studenţii care vor să-şi arate sprijinul pentru Palestina", a declarat Hicham, student la Sciences Po şi unul dintre protestatarii pro-palestinieni de acolo.

Mai mulţi studenţi se vor alătura grevei foamei, a declarat el reporterilor, cerând ca conducerea universităţii să organizeze un vot public cu privire la revizuirea parteneriatelor cu universităţile israeliene.

Basseres a declarat că este conştient de faptul că refuzul de a înfiinţa un grup de lucru pentru a revizui relaţiile cu Israelul ar putea provoca furia unor protestatari. "Fac apel la toţi să dea dovadă de simţ de responsabilitate", a spus el, îndemnând protestatarii să nu întrerupă examenele care vor începe săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza a fost declarat mort de autorităţile din Israel

Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP.

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic intolerabil şi avertizează că vor exista consecinţe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor exista consecinţe, transmit AFP şi Reuters.

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva din Gaza, dar unii din enclavă se întreabă de ce nu au loc proteste similare şi în ţările arabe, pe care le consideră aliate.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare pentru terorism în 2015, a fost eliberat condiţionat

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a fost inculpat în ”dosarul elicopterul”: ”Nu, nu-mi depun demisia”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ajuns, vineri, la Parchetul Militar. El le-a spus jurnaliștilor că a fost anunțat de procurori că are ”calitatea de inculpat în dosarul cu elicopterul”.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!