O secţiune a unei rachete ruseşti a intrat necontrolată în atmosfera Pământului

62234432
Getty

O secţiune a unei rachete ruseşti a intrat necontrolat în atmosfera Pământului, potrivit datelor US Space Command, care a urmărit coborârea acesteia, informează CNN, citată de News.ro.

Racheta Angara-A5 a fost lansată pe 27 decembrie, din portul spaţial Plesetsk din regiunea nord-vestică Arhanghelsk. Lansarea a testat o nouă secţiune superioară a rachetei, cunoscută ca Persei, potrivit agenţiei de presă TAS.

În general, rămăşiţele spaţiale ard la reintrarea în atmosfera Pământului şi reprezintă un risc minim pentru oameni, dar e posibil ca părţile mai mari să provoace pagube, dacă ajung în regiuni locuite.

Miercuri, US Space Command - care a urmărit coborârea noii secţiuni a rachetei - a spus că aceasta a reintrat în atmosfera terestră la ora 4:08 pm ET, deasupra părţii de sud a Oceanului Pacific.

Este imposibil de determinat exact unde au căzut resturile acesteia.

Tot miercuri, şeful Space Debris Office de la European Space Agency, Holger Krag, a declarat că partea rachetei ruseşti a călătorit cu 7,5 kilometri pe secundă. Deşi este puţin probabil ca resturile rachetei să provoace daune, „riscul este real şi nu poate fi ignorat”, a spus Krag.

În luna mai 2021, NASA a criticat China pentru că nu a urmat standardele privind controlul resturilor unei rachete folosite pentru staţia sa spaţială. Acestea au ajuns în Oceanul Indian.

Racheta rusească este estimat că e mai mică decât resturile celei chineze, cântărind în jur de 4 tone fără combustibil, faţă de cele 20 de tone ale rachetei chineze Long March 5B, a explicat Krag.

Secţiunea Persei are aproximativ 10 metri lungime şi a avut circa 16 tone de combustibil, a precizat Jonathan McDowell, astronom la Center for Astrophysics - Harvard & Smithsonian.

Masa totală este aproape la fel ca secţiunea chineză, dar mare parte din ea este probabil lichid şi va arde la trecerea în atmosferă, aşa că riscul pentru sol este semnificativ mai mic. Cred”, a spus McDowell într-un e-mail. El a subliniat că nu a fost intenţionat ca segmentul să reintre în atmosfera Pământului, ci să sfârşească pe orbită, unde avea să rămână mii de ani. „Racheta nu a reuşit să repornească. Revenirea segmentului chinez a fost concepută - ei l-au lăsat deliberat într-o orbită joasă”, a completat astronomul.

Roscosmos a transmis CNN că lansarea a fost operată de Ministerul rus al Apărării, care nu a comentat.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Citește și...
MAE ”urmărește îndeaproape” violențele din Kazahstan, unde se află aproximativ 100 de români

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat într-un comunicat că ”a urmărit și urmărește îndeaproape, încă de la declanșarea acestora”, evoluțiile recente din Republica Kazahstan, unde în ultimele zile au avut loc incidente violente.

„Apărători ai păcii” dintr-o alianţă militară condusă de Rusia, trimişi în Kazahstan pentru a stabiliza situaţia

„Apărători ai păcii” dintr-o alianţă militară de state fost sovietice condusă de Rusia vor fi trimişi în Kazahstan pentru a stabiliza situaţia.

Tragedie în India. Şase muncitori dintr-o fabrică de textile au murit după ce au inhalat gaz toxic

Şase muncitori dintr-o fabrică de textile din India au murit şi peste 20 au fost transportaţi la spital, joi, după ce au inhalat gaz toxic provocat de deversarea ilegală de substanţe chimice reziduale, au anunţat oficiali locali, informează Reuters.

Recomandări
Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră. 

Cine este spionul rus care a fost prins de SRI că fotografia baze militare românești: ”Era instruit de un intermediar”

Procurorii DIICOT au reținut marți după-amiază un bărbat din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene.

Traseul dronei de tip Shahed care a trecut pe lângă Chișinău și a ajuns în România. Ce localități a survolat

O dronă Shahed a intrat din Ucraina în Republica Moldova și a ieșit spre România. Autoritățile au emis o alertă și au ridicat două aeronave F-18 pentru monitorizarea situației.