O rețea de trafic de bebeluși a fost destructurată în Singapore. Cu cât erau vânduți copiii

62507766

Poliţia indoneziană a destructurat o reţea criminală acuzată că, în ultimii doi ani, a vândut aproximativ 24 de bebeluşi unor familii din Singapore cu sume de până la aproape 850 de euro, un caz în care 12 oameni au fost arestaţi.

Poliţia din Java de Vest a anunţat într-un comunicat că şase bebeluşi - unul dintre ei născut în Jakarta - au fost salvaţi de la această organizaţie criminală înainte de a fi vânduţi, se află acum în custodia autorităţilor şi primesc îngrijiri medicale, informează miercuri EFE.

Potrivit sursei citate, cei 12 deţinuţi îndeplineau sarcini precum recrutarea femeilor însărcinate, îngrijirea bebeluşilor şi gestionarea vânzării de minori, unele dintre aceste tranzacţii având loc înainte de naştere.

Alţi arestaţi au falsificat documente sau au jucat un rol în transportul de bebeluşi din Indonezia, ţară în curs de dezvoltare, în Singapore, un stat vecin prosper.

"Nu numai că i-am arestat pe aceşti suspecţi, dar am confiscat şi probe sub formă de documente, cărţi de identitate şi chiar paşapoarte, după ce am obţinut identitatea victimelor", a subliniat poliţia.

Directorul Unităţii de Investigaţii Criminale din Java de Vest, Surawan, a declarat că victimele aveau între două şi trei luni şi au fost vândute pentru sume cuprinse între 11 şi 16 milioane de rupii indoneziene (între 580 şi 845 de euro).

Ancheta a pornit de la un caz de răpire

În declaraţii acordate agenţiei de presă locale Antara, oficialul indonezian a explicat că această reţea criminală a fost descoperită după o anchetă privind un caz de răpire de copii şi că traficanţii "au separat majoritatea bebeluşilor de părinţii lor biologici" în Java de Vest, la aproximativ 175 de kilometri de Jakarta.

Surawan a declarat că suspecţii au recunoscut că au vândut cel puţin 24 de bebeluşi în Singapore începând din 2023, fără a se cunoaşte detalii despre locul în care se află în prezent micuţii.

"Suspecţii au susţinut că bebeluşii vor fi duşi în Singapore pentru a fi adoptaţi de către cetăţenii locali", a adăugat Surawan, care intenţionează să coopereze cu Interpol pentru a extinde ancheta dintre cele două ţări în vederea identificării de noi victime. 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62555197
Țara din Europa care ar putea elibera 10.000 de deținuți pentru a reduce supraaglomerarea în închisori

Italia ar putea elibera până la aproximativ 10.000 de persoane din închisoare, adică aproximativ 15% din populația totală de deținuți, pentru a reduce supraaglomerarea, a anunțat Ministerul Justiției.

62437832
Primarul Istanbulului, principalul opozant al lui Erdogan, a fost condamnat la închisoare pentru că a insultat un procuror

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, figură principală a opoziţiei turce, a fost condamnat miercuri la 20 de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror, potrivit sentinţei văzute de AFP.  

62560499
Studentă exmatriculată pentru „lezarea demnității naționale” după o aventură de o noapte cu un bărbat. Cine era acesta

O universitate din China a decis să exmatriculeze o studentă care a avut o aventură de o noapte cu un ucrainean, tânăra fiind acuzată că „a lezat demnitatea națională”.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.