O jurnalistă franceză a fost reținută pentru dezvăluiri despre deturnarea unei operaţiuni secrete în Egipt

62387810

Jurnalista franceză, Ariane Lavrilleux, aflată la originea unor dezvăluiri din anul 2021 despre o posibilă deturnare de către Egipt a unei operaţiuni secrete franceze în această ţară, a fost percheziţionată şi reţinută.

„Percheziţie în desfăşurare la domiciliul jurnalistei Disclose, Ariane Lavrilleux. Poliţişti ai Direcţiei generale pentru securitate internă (DGSI) au reţinut-o pe jurnalista noastră. O nouă atingere inadmisibilă adusă secretului surselor" jurnalistice, a transmis Disclose pe reţeaua X (ex-Twitter), potrivit Agerpres.

O sursă apropiată investigaţiei a confirmat pentru France Presse că un judecător de instrucţie conduce în prezent aceste operaţiuni, „dat fiind statutul jurnalistei".

Aceste operaţiuni se desfăşoară în cadrul unui dosar deschis în iulie 2022 de Parchetul din Paris şi încredinţat către DGSI pentru compromitere de informaţii legate de apărarea naţională şi divulgare de identităţi militare, a explicat aceeaşi sursă.

„Sunt îngrozită şi îngrijorată de escalada în îngrădirea libertăţii de informare, şi de măsurile coercitive luate împotriva jurnaliştilor de la Disclose", a reacţionat avocata jurnalistei Ariane Lavrilleux, Virginie Marquet.

Într-un articol publicat în noiembrie 2021, Disclose a dezvăluit că o misiune secretă franceză denumită „Sirli", începută în 2016 pentru a ajuta Egiptul în numele luptei antiteroriste, a fost deturnată de statul egiptean, care se servea informaţiile obţinute de misiunea franceză pentru a efectua raiduri aeriene asupra vehiculelor contrabandiştilor la frontiera dintre Egipt şi Libia.

Potrivit documentelor obţinute de Disclose, „forţele franceze ar fi fost implicate în cel puţin 19 bombardamente asupra civililor, între anii 2016 şi 2018" în respectiva zonă.

În pofida atenţionărilor transmise de unii responsabili despre deriva operaţiunii, autorităţile franceze au continuat-o, mai relevă documentele secrete obţinute de Disclose.

După publicarea acestor informaţii, Ministerul francez al Apărării a formulat plângere penală pentru „încălcarea secretului de apărare naţională".

O anchetă preliminară a fost deschisă în noiembrie 2021, iar în vara anului următor a fost desemnată o judecătoare de instrucţie pentru acest dosar.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62387811
Șeful diplomației din Republica Moldova, apel către europeni: "Nu-l lăsaţi pe Putin să ne ţină în afara UE!"
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a afirmat, într-un interviu acordat Politico, că aspiraţiile ţării sale la UE nu ar trebui să fie la mila Moscovei.
62387804
Azerbaidjan a lansat o acţiune militară în Nagorno-Karabah pentru a-i dezarma pe armeni
Azerbaidjan a lansat "activităţi antiteroriste" în regiunea Nagorno-Karabah pentru a restabili ordinea constituţională şi pentru a alunga de acolo ceea ce spune că ar fi formaţiuni militare armene.
62387792
Manual de istorie din Marea Britanie: Stonehenge a fost construit de persoane de culoare
Stonehenge a fost construit de oameni de culoare, susține o nouă carte de istorie pentru copii publicată în Marea Britanie, potrivit căreia ”fiecare britanic provine dintr-un migrant” și ”primii britanici au fost de culoare”.