Pe lângă omor calificat, juriul format din opt persoane a condamnat-o pe Kouri Richins și pentru tentativă de omor, pentru o încercare eșuată de a-și ucide soțul de Ziua Îndrăgostiților, cu câteva săptămâni înainte de moartea acestuia. De asemenea, a fost găsită vinovată de fals și de două capete de acuzare pentru fraudă de asigurare, legate de polițele de viață ale lui Eric Richins, scrie CNN.
Ea ar putea primi închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate. Sentința este programată pentru 13 mai.
Pe parcursul a 13 zile, procurorii au chemat peste 40 de martori, care au depus mărturie despre problemele din căsnicia soților Richins, relația extraconjugală a acesteia și datoriile de milioane de dolari – factori pe care acuzarea i-a invocat ca motiv pentru otrăvirea mortală a soțului.
„Nu avea bani să plece de lângă Eric și nici să-și salveze afacerea”, a spus procurorul Brad Bloodworth în pledoaria finală, descriind-o pe inculpată ca pe o persoană ambițioasă, preocupată să mențină aparența succesului și a prosperității. „Kouri Richins este extrem de ambițioasă. Își asumă riscuri. Exista o cale înainte – Eric trebuia să moară.”
Otrăvit de soție
Eric Richins a fost găsit mort în casa familiei din Kamas, Utah, în dimineața zilei de 4 martie 2022. Autopsia a arătat că avea în organism de aproximativ cinci ori doza letală de fentanil.
La aproximativ un an după moartea soțului, Kouri Richins a publicat o carte pentru copii menită să-i ajute pe cei trei fii ai lor să facă față pierderii. La câteva săptămâni după ce a apărut într-o emisiune TV locală pentru a-și promova cartea, a fost arestată și acuzată de omor calificat.
Apărarea și-a încheiat cazul fără a chema martori. Avocații au susținut că ea a fost acuzată pe nedrept, în urma unei investigații superficiale și părtinitoare.
„Nu pot spune cum a ingerat Eric acel fentanil”, a declarat avocata Wendy Lewis în pledoaria finală. „Nu și-au făcut treaba și acum vor ca voi să trageți concluzii pe baza unor dovezi extrem de slabe.”
După verdict, una dintre surorile lui Eric Richins a mulțumit tuturor celor care „au muncit neobosit pentru a face dreptate lui Eric”.
Într-o declarație transmisă înainte de verdict, echipa de apărare a spus că procurorii nu au demonstrat vinovăția dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Între cei doi existau conflicte
Procurorii au susținut că Kouri Richins și-a ucis soțul pentru a obține beneficii financiare și pentru că era nefericită în căsnicie.
Juriul a văzut numeroase mesaje afectuoase între ea și iubitul ei, Robert Josh Grossmann, inclusiv unele în care vorbea despre un viitor împreună. Mai mulți martori au descris relația tensionată dintre soți, iar două prietene au spus că ea se simțea „prizonieră” în căsnicie.
Deși părea o femeie de succes, un expert financiar a declarat că afacerea ei imobiliară era în colaps, iar averea ei netă era negativă, de aproximativ 1,6 milioane de dolari, la o zi după moartea soțului.
Viața lui Eric Richins era asigurată pentru aproximativ 2,2 milioane de dolari, iar procurorii au susținut că una dintre polițe a fost obținută fraudulos. Acuzarea a mai afirmat că ea ar fi încercat să-l otrăvească pe soțul ei cu un sandviș în februarie 2022. Eric le-ar fi spus unor prieteni că se simțea foarte rău după ce l-a mâncat.
În pledoaria finală, procurorul a sugerat că, în noaptea morții, ea ar fi pus fentanilul în băuturile consumate de soțul ei. Apărarea a respins această ipoteză, afirmând că nu există dovezi că drogul a fost pus în băutură.
De asemenea, procurorii au prezentat mesaje șterse și căutări online recuperate, inclusiv despre doza letală de fentanil și despre cum sunt recuperate datele de pe telefoane.
O scrisoare găsită în celula lui Kouri Richins ar indica faptul că aceasta ar fi încercat să construiască o poveste prin care să dea vina pe soțul ei pentru achiziționarea drogurilor.
Apărarea a susținut însă că autoritățile nu au investigat complet aceste afirmații și că este posibil ca cele scrise să fie adevărate.