O femeie din Indonezia nu-și poate aminti numele tuturor rudelor moarte după tsunami. Noul bilanț: 1.558

Tragedie Indonezia
Getty

După o săptămână de la producerea unui cutremur puternic şi unui tsunami în Indonezia autoritățile au anunțat un nou bilant al deceselor: 1.558.

Hasnah îşi aminteşte cu greu numele tuturor rudelor pe care încearcă să le găsească printre mormanele de noroi şi resturi care au fost, până recent, cartierul ei, relatează vineri Reuters.

În vârstă de 44 de ani, Hasnah este din Petobo, un sat situat la sud de oraşul Palu, unde seismul cu magnitudinea 7,5 produs săptămâna trecută a declanşat un fenomen numit lichefiere, care a transformat pământul într-o mare de noroi.

''Peste jumătate din familia mea a dispărut'', a spus Hasnah pentru Reuters. ''Nici măcar nu pot enumăra câţi. Doi dintre copiii mei s-au dus, verii mei, sora, cumnatul şi copiii lor, totul a dispărut'', a spus ea printre suspine.

Bilanţul oficial al cutremurului şi tsunamiului pe care l-a declanşat este de 1.558 de morţi, însă cifra ar putea creşte pe măsură ce alte trupuri neînsufleţite sunt recuperate din Palu, unde au fost înregistrate cele mai multe victime.

Citește și
donald trump
Trump revine asupra unei idei din primul mandat și spune că deținerea Groenlandei de către SUA este o ”necesitate absolută”

Numărul victimelor din zonele îndepărtate, unele dintre acestea izolate după alunecările de teren şi distrugerea căilor rutiere, abia pot fi cunoscute. Printre aceste regiuni se numără şi Petobo, unde nimeni nu ştie câţi oameni şi-au pierdut viaţa în urma lichefierii pământului. Conform Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, 1.700 de locuinţe dintr-un singur cartier ar fi fost înghiţite, iar sute de persoane au decedat.

''Am văzut casa noastră aspirată în pământ. Era ca un mixer care amesteca totul în calea sa'', a povestit Hasnah care, la fel ca mulţi indonezieni, are un singur nume.

''Am noroc pentru că sunt în viaţă, însă mă simt ca şi cum n-aş vrea să fiu'', a mărturisit ea.

Hasnah a adăugat că în prezent are suficientă mâncare şi apă, însă s-a arătat nemulţumită că operaţiunile de căutare şi salvare din zona sa care au început abia joi. ''Sunt atât de dezamăgită. Ei au spus că vor veni cu utilaje grele, însă n-au făcut-o. Au minţit'', a declarat femeia din Petobo.

Sătui să aştepte ajutor, sătenii au început chiar ei operaţiunile de căutare a victimelor. ''Am semnalat posibilele victime cu ajutorul beţelor. Se vedea câte un picior ieşind (dintre dărămături), însă nu era nimeni aici să le scoată'', a relatat Hasnah.

Primele semne de revenire după fenomenele naturale dezastruoase încep să se întrevadă în Palu. Furnizarea energiei electrice a fost restabilită, unele magazine s-au redeschis, iar ajutoarele şi combustibilul sunt pe drum.

Medici din mai multe zone ale Indoneziei au venit în această parte a ţării pentru a-şi oferi ajutorul. Spitalul Budi Agung are o capacitate de 134 de paturi, iar în exterior a fost amenajat cu un cort cu alte circa 20 de paturi. Toate sunt pline.

Potrivit personalului medical, mulţi pacienţi prezintă un risc ridicat de infecţie deoarece au fost îngropaţi în noroi.

''La acest moment, cazurile urgente au fost gestionate. Majoritatea intervenţiilor chirurgicale au vizat fracturi. Însă numărul şi natura leziunilor au fost mult agravate de lichefiere şi noroi'', a declarat unul dintre medici, Muhammad Riendra. ''Toate rănile erau murdare'', a explicat el.

Salvatorii pătrund în districtele în care locuitorii care au supravieţuit au fost nevoiţi să caute nuci de cocos, banane şi manioc pentru a se hrăni. Un elicopter al Crucii Roşii încărcat cu pături şi corturi, care a aterizat vineri pe un câmp din cartierul Sigi, situat în Palu, a fost luat cu asalt de locuitori. Aceştia s-au îmbulzit să ajungă la provizii chiar înainte ca elicele aeronavei să se oprească, potrivit martorilor.

Sulawesi este una dintre cele cinci insule principale ale arhipelagului şi, ca şi celelalte, prezintă un ridicat risc seismic şi de tsunami.

Încă cel puţin 1.000 de persoane presupus dispărute după cutremurul urmat de tsunami

 Peste 1.000 de locuitori din cartierul Balaroa din Palu, capitala provinciei indoneziene Sulawesi, s-ar putea număra printre persoanele dispărute după ce casele lor au fost înghiţite de pământ în urma cutremurului devastator produs în urmă cu o săptămână, a indicat vineri un purtător de cuvânt al agenţiei care conduce operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor, citat de DPA şi AFP.

La şapte zile de la catastrofa care a produs ravagii în regiunea Palu, un oraş cu 350.000 de locuitori, bilanţul victimelor continuă să crească. Purtătorul de cuvânt al agenţiei din Palu, Muhammad Thohir, a anunţat că bilanţul actual indică 1.558 de morşi în urma cutremurului cu magnitudinea 7,5, urmat de un tsunami mortal.

Autorităţile se tem că multe victime au rămas prizoniere în vastul complex rezidenţial Balaroa unde clădirile au fost rase de pe faţa pământului după ce terenul pe care se aflau s-a lichefiat.

''Estimăm că peste o mie de locuinţe au fost îngropate, aşadar probabil mai sunt încă cel puţin o mie de dispăruţi'' în cartierul Balaroa, R Palu, a declarat Latif Yusuf, purtătorul de cuvânt al agen?iei. Chiar dacă ''există posibilitatea ca unii să fi reuşit să iasă ", a adăugat el.

Cel mai recent bilanţ anunţat de Agenţia pentru gestionarea dezastrelor indica 113 persoane dispărute şi alte 152 aflate sub dărâmături.

După zile de aşteptare, transporturile internaţionale au început să sosească în zona în care aproape 200.000 de persoane au nevoie urgentă de ajutor umanitar. Drumurile de acces şi aeroportul sunt grav avariate, ceea ce încetineşte acest proces.

Supravieţuitorii au jefuit magazinele pentru a face rost de alimente şi, după ce iniţial au tolerat situaţia, autorităţile au avertizat că acest fenomen trebuie să înceteze, precizând că poliţiştii vor face uz de armele din dotare în cazul persoanelor surprinse furând.

Iniţial, guvernul indonezian a refuzat ajutorul internaţional dând asigurări că armata sa va face faţă situaţiei. Însă, odată cu creşterea amplorii dezastrului, preşedintele Joko Widodo a acceptat fără echivoc susţinerea organizaţiilor internaţionale şi sprijinul guvernelor străine.

Guvernul indonezian a acceptat asistenţă din partea a 17 ţări, deşi 29 de state s-au oferit să trimită ajutoare, notează DPA. O aeronavă C-130 Hercules încărcată cu haine, aşternuturi, unelte, alimente şi alte accesorii a aterizat joi pe aeroportul din Balikpapan din Borneo. Proviziile urmează să fie livrate vineri în zonele afectate de cutremur, a declarat ambasadorul australian în Indonezia, Gary Quinlan.

Unsprezece state, printre care Statele Unite şi Marea Britanie, au trimis douăzeci de aeronave transportând ajutoare destinate zonelor afectate.

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat acordarea unui sprijin în valoare de 15 milioane de dolari. Însă, având în vedere dificultăţile logistice şi reticenţa iniţială exprimată de autorităţile de la Jakarta, această asistenţă nu a ajuns încă la destinatari, precizează AFP.

Aeroportul din Palu, deschis doar aeronavelor militare în zilele care au urmat tsunamiului, a fost permis joi avioanelor de linie, însă în număr limitat, prioritate având lucrătoriii umanitari.

Indonezia este situată în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune cunoscută pentru cutremurele şi erupţiile vulcanice frecvente.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Tragedia din Indonezia. Autoritățile îngroapă victimele fără să le mai identifice
Tragedia din Indonezia. Autoritățile îngroapă victimele fără să le mai identifice

Autoritățile indoneziene au decis să îngroape victimele cutremurului urmat de tsunami fără să mai încerce să le identifice. Astfel, sute de trupuri au fost înmormântate de urgență în gropi comune, din motive legate de sănătate.

Recomandări
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe Marcel Ciolacu. Liderul PSD: ”Trăim vremuri complicate”
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe Marcel Ciolacu. Liderul PSD: ”Trăim vremuri complicate”

Așa cum era de așteptat, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe liderul PSD Marcel Ciolacu, propus de coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități.

Cine este Crin Antonescu, susținut la președinție. Discursul din 2012, când a fost președinte interimar în locul lui Băsescu
Cine este Crin Antonescu, susținut la președinție. Discursul din 2012, când a fost președinte interimar în locul lui Băsescu

În perioada 10 iulie 2012–31 august 2012, Crin Antonescu a fost președinte interimar al României, în urma suspendării din funcție a președintelui ales Traian Băsescu de către Parlament.

Surse: Cum va explica guvernul Ciolacu 2 bugetarilor că nu le va mări salariile anul viitor. Fraza oficială pregătită deja
Surse: Cum va explica guvernul Ciolacu 2 bugetarilor că nu le va mări salariile anul viitor. Fraza oficială pregătită deja

Prin măsurile necesare reducerii deficitului bugetar imens, care amenință viitorul întregii economii se numără și înghețarea salariilor bugetarilor, după doi ani de valuri de majorări.