O femeie a avut parte de șocul vieții ei. S-a trezit în pat cu un șarpe extrem de veninos, lung de doi metri

62333768

Unul dintre cei mai veninoși șerpi din lume, un șarpe brun oriental, a fost găsit dormind, luni, în patul unei femei din Australia.

Imaginile cu reptila uriașă, cu o lungime de aproximativ doi metri, s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare, după ce Zachary Richards, de la Zachery's Snake and Reptile Relocation, a postat imaginile, chiar în urma apelului femeii.

Vânătorul de șerpi a fost chemat la locul faptei, în micul oraș rural Maroon, din Queensland, pentru a sustrage reptila în siguranță, scrie CBS News.

„Când am ajuns, ea [rezidentul] mă aștepta afară, iar eu am intrat în dormitorul în care se afla șarpele, iar ea avea ușa închisă cu un prosop dedesubt, astfel încât acesta nu putea ieși”, a spus el. „Am deschis ușa și l-am împins, iar acesta zăcea în pat și se uita la mine. Șarpele ar fi intrat probabil pe o ușă deschisă pentru a se adăposti, deoarece afară era destul de cald în acea zi, sau pur și simplu voia un pat confortabil în care să doarmă”, a mai spus el.

Proprietarul casei a luat măsurile potrivite pentru a ține șarpele în siguranță, dar și departe de membri familiei, înainte de a-l chema, potrivit vânătorului de șerpi.

„Dacă vedeți un șarpe, lăsați-l în pace, îndepărtați-vă de el și, acolo unde este posibil și sigur de făcut acest lucru, să îi limitați accesul la o singură cameră, deoarece ne este mai ușor să îl găsim”, a spus el.

Richards a spus că a dus șarpele în niște tufișuri din apropiere și l-a lăsat la o distanță mare de alte locuințe.

Șerpii bruni orientali sunt răspândiți în estul Australiei, de unde și numele lor. Specia este extrem de veninoasă, din cauza mușcăturii lor. Veninul șarpelui conține neurotoxine puternice, iar dacă un om este mușcat și nu este tratat, veninul poate provoca paralizie progresivă și hemoragii necontrolate. Neurotoxina poate opri inima, diafragma și plămânii victimei, provocând sufocarea acesteia și, implicit, decesul.

Richards a postat pe pagina sa de Facebook imagini în care se vede șarpele dormind pe pat, cu o descriere care îi îndeamnă pe oameni să „verifice cu atenție patul în seara asta!”.

Unul dintre sutele de comentarii a fost cel al unei persoane care spunea că „ar dormi pe canapea în seara asta”, în timp ce alta a spus că s-ar muta din zonă „imediat” dacă i s-ar fi întâmplat acest lucru.

Richards a declarat pentru CBS News că firma sa se ocupă în mod obișnuit de apeluri din partea locuitorilor din apropierea Coastei de Aur din Queensland și că șarpele maro estic nu a fost nici pe departe cel mai mare pe care l-a văzut, după ce a „relocat o dată un șarpe maro estic de 2,5 metri din lacul Moogerah”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62333767
Germania va fi paralizată luni. Sindicatele din transporturi organizează o grevă

O greva în transporturi este anunțată pentru luni în Germania, sindicatele încercând să obțină de la guvern un procent cât mai mare de creștere a salariilor. Germania va fi paralizată pentru o zi, dacă protestul va avea loc.

62333765
Momentul șocant în care un câine scăpat de sub control atacă doi cai de poliție | Video

Un câine scăpat de sub control a atacat și rănit doi cai de poliție în Victoria Park din Hackney, Londra, scrie The Sun.

62252330
Oficial de la Budapesta: Ungaria nu îl va aresta pe Vladimir Putin dacă va intra pe teritoriul ungar

Ungaria nu îl va aresta pe preşedintele rus Vladimir Putin dacă acesta ar intra pe teritoriul ungar, întrucât nu ar exista niciun temei juridic, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.