O bancă a virat din greșeală 155 de milioane de euro în conturile unor clienți

62233506

Zeci de mii de persoane din Marea Britanie s-au trezit în dimineața de Crăciun cu o surpriză de la un binefăcător neașteptat: banca Santander.

Pe data de 25 decembrie, din greșeală, banca a depus 130 de milioane de lire sterline, adică aproximativ 155 de milioane de euro, în 75.000 de conturi, informează BBC.

Angajații de la Santander se grăbesc acum să recupereze banii, însă munca este dificilă, deoarece o mare parte din suma respectivă a fost depusă în conturi deschise la băncile rivale.

Eroarea a apărut atunci când plățile din 2.000 de conturi business au fost efectuate de două ori.

„Ne pare rău, dar din cauza unei probleme tehnice, unele plăți de la clienții noștri corporativi au fost duplicate în mod incorect în conturile destinatarilor”, a transmis, într-un comunicat de presă, banca.

„Vom coopera cu mai multe bănci din Marea Britanie pentru a recupera tranzacțiile duplicate în zilele următoare”, se mai arată în comunicatul respectiv.

Din cauza erorii, unii angajați au fost plătiți de două ori din contul angajatorului, însă a doua plată a fost finanțată de Santander.

Un manager care se ocupă de plata salariilor a declarat, pentru BBC, că gafa i-a stricat sărbătorile: „Mi-a distrus perioada de vacanță pentru că am crezut că am plătit sute de mii de lire din greșeală – am crezut că am făcut ceva greșit. Am crezut că a fost vina mea și o să am probleme la serviciu”.

Acesta a mai spus că Banca Santander nu a oferit nicio informație despre modul în care firmele ar trebui să explice angajaților a doua plată sau despre cum ar trebui să fie rambursată.

„Este o dezamăgire completă”, a încheiat acesta.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62233322
Caz incredibil în Israel. O femeie cu două utere a născut gemeni
O femeie cu două utere a adus pe lume gemeni, fiecare dintre copii dezvoltându-se separat, în câte un uter, conform unui anunţ făcut, joi, de spitalul Ichilov din Telv Aviv, Israel, informează DPA, citată de Agerpres.
62100588
Detalii incredibile despre ucigașii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi. Martorii au făcut dezvăluiri inedite
Bărbații care l-au ucis pe jurnalistul saudit Jamal Khashoggi (foto) trăiesc în condiții de lux, în Riad, susțin martorii.
62233312
Suspectul din cazul incendiului care a avut loc într-o clinică de psihiatrie din Osaka a murit la spital
Un bărbat în vârstă de 61 de ani, care era suspectat de declanşarea incendiului din 17 decembrie de la o clinică de psihiatrie din Japonia, soldat cu 25 de morţi, a decedat, joi, la spital.