Numărul persoanelor decedate în Italia din cauza coronavirusului a depășit 1.000

×
Publicitate

Situația din Italia continuă să se agraveze și să se transforme în ceva înspăimântător. Într-o singură zi, bilanțul deceselor provocate de coronavirus a crescut cu aproape 200. În total sunt 1.016 morți.

Cei care s-au îmbolnăvit trec de 15.000. Pentru că situația este disperată, premierul Giussepe Conte a anunțat măsuri și mai drastice. Toate activitățile comerciale considerate neesențiale au fost suspendate. S-au închis magazinele, cu excepția celor alimentare și farmaciile. Foarte mulți români îndură acest coșmar. Ei pot să iasă din țară cu mașina, dar nu mai au voie să se întoarcă în Peninsulă.

Oamenii au început să ia în serios carantina și ies din case doar când este absolut nevoie.

Pe principala stradă din centrul istoric al Romei - Via del Corso - magazinele sunt ferecate. La Fontana di Trevi - un loc aglomerat de obicei de turiști - nu mai e nimeni.

Într-un discurs aproape emoționant, premierul italian Giuseppe Conte i-a implorat pe cei 60 de milioane de oameni din țara aflată în carantină să rămână acasă.

Giuseppe Conte, prim-ministrul Italiei: „Să păstrăm distanța astăzi, ca să ne putem îmbrățișa cu căldură și să mergem mai repede, mâine.”

Barurile, restaurantele, frizeriile, saloanele de frumusețe și celelate activități comerciale au fost închise.

Doar farmaciile, băncile și magazinile alimentare rămân deschise.

Spitalele sunt copleșite de valul uriaș de îmbolnăviri. Sunt peste 15.000 de cazuri depistate pozitiv și peste 1.000 de morți.

Virusul a lovit și cea mai faimoasă echipă de fotbal a Italiei

 

Virusul a lovit și cea mai faimoasa echipa de fotbal a Italiei. Unul dintre colegii lui Cristiano Ronaldo a ieșit pozitiv la testul de coronavirus.

Cum era de așteptat, frica a devenit la fel de contagioasă ca virusul.

O româncă stabilită în Italia descrie viața în „zona roșie”

 

Camelia Bîrlan, unul dintre cei aproape 2 milioane de români care trăiesc în peninsula, a descris pentru Știrile ProTV cum este viață în zona de carantină.

Camelia Bîrlan, româncă stabilită în Tivoli: „Se fac nenumărate apeluri să stăm în casă. Este totul închis, în afară de farmacie, poștă, unde se intră, iese unul, intră celălalt, deci se face schimbul. Alimentarele și atât. În rest este totul închis. Toți au măști, mănuși.”

În magazinele alimentare sunt lăsați să intre cel mult zece oameni iar ceilalți stau la rând, afară.

Român: „Am stat mai bine de trei ore să luăm apă. Am luat apă, pâine, ce se poate să țină mai mult, săpun. Încă din parcare ne bagă câte 10 persoane, apoi ne împarte pe categorii la legume, la conserve și păstrăm distanță între noi."

În Roma, autobuzele sunt aproape goale, iar cei care încă folosesc transportul în comun poartă măști de protecție.

Italian: „Putem să ieșim la cumpărături doar un membru de familie, trebuie să specificăm motivul, data, ora și de ce ne aflăm. Spațiile verzi și parcurile sunt închise toate.”

Turiștii își fac vacanțele în orașe-fantomă

 

Puținii turiști - care au rămas prizonieri în Italia - s-au trezit că își fac vacanța în orașe fantomă, cum este Bologna în aceste zile. Polițiștii îi opresc pe străzi și îi trimit în hoteluri.

Turist: „Toate pieţele, toate restaurantele sunt absolut părăsite. Nu e nimeni pe străzi.”

Filippo Bassi, profesor: „Zi de zi, în mod normal, această piaţă freamătă de oameni, stau de vorbă, se îmbrăţişează, îşi strâng mâinile. Acum nimic din toate astea. Parcă ar fi năvălit ciuma”.

Deocamdată, fabricile își pot desfășura în continuare activitățile de producție, dar trebuie să își închidă departamentele neesențiale.

Ben Wedeman, corespondent CNN: „Am vorbit cu câţiva vânzători de aici din Bologna şi mi-au spus că acceptă o "pauză" de 20 de zile, dacă de asta e nevoie pentru ca economia să se stabilizeze şi turiştii să vină înapoi. Nu de alta, dar în acest moment din punct de vedere atât economic, cât şi sanitar, situaţia este critică.”

Există totuși și o rază de optimism. Lângă două inimi desenate pe un afiș pus în vitrină unui magazin, cineva a scris că până la urmă "totul va merge bine".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Oficial brazilian, depistat cu coronavirus la o săptămână după o întâlnire cu Trump

Şeful serviciului de presă al lui Jair Bolsonaro, care a stat alături de preşedintele american Donald Trump weekend-ul trecut în timpul vizitei preşedintelui brazilian în SUA, are coronavirus, a anunţat joi presa braziliană, citată de AFP.

Centru UE: Există un risc "ridicat" ca sistemele de sănătate din Europa să fie depășite

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a avertizat joi că există un risc "ridicat" ca sistemele de sănătate din UE şi din Marea Britanie să fie depășite de epidemia de Covid-19.

Spania anunță 84 de morți din cauza coronavirusului. 4 români, printre persoanele infectate

Vin veşti îngrijorătoare şi din Spania, acolo unde s-au înregistrat aproape 3.000 de îmbolnăviri şi 84 de decese, jumătate dintre acestea în capitala ţării, Madrid.

Recomandări
Anul 2027 ar putea fi cel mai cald înregistrat vreodată. Fenomenul El Nino, aproape de un record istoric

Fenomenul climatic El Nino din acest an ar putea fi cel mai intens înregistrat vreodată, ameninţând să provoace condiţii meteorologice extreme la nivel global şi să facă din 2027 cel mai cald an înregistrat vreodată.

Cum arată noua variantă a legii salarizării. Valoarea de referință a fost redusă la 4.000 de lei, de la 4.100 - Surse

Proiectul noii legi a salarizării care a ajuns, joi, pe masa liderilor politici, stabileşte valoarea de referinţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la 4.000 lei, începând cu 1 decembrie 2026, cu posibilitatea de majorare în 2027.

Zelenski: „Ucraina are nevoie de rachete pentru sistemele Patriot. Nu vorbim despre cadouri. Suntem pregătiți să cumpărăm”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că țara sa are nevoie de rachete pentru sistemele Patriot, după recentul atac rusesc. „Nu vorbim despre cadouri. Ucraina este pregătită să cumpere armamentul”, a subliniat liderul de la Kiev.