Numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 a crescut pentru a noua săptămână la rând, la nivel global

×
Publicitate

La nivel global, numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 a crescut pentru a noua săptămână la rând, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

În ciuda acestui bilanț, multe ţări din Europa au început săptămâna cu o relaxare a restricţiilor.

După luni în șir cu restricții dure, italienii pot mânca din nou la restaurant. În Milano, Veneția sau Roma, terasele sunt iarăși animate.

Bărbat: ”Dacă veneam la Roma și nu puteam să stau și să mănânc într-un restaurant ar fi fost o tristețe infinită. Slavă Domnului, acum putem reveni la viața normală și suntem cu toții fericiți."

Deocamdată, sunt deschise doar terasele, dar, începând cu 1 iunie, oamenii vor fi primiti și în interior. Carantina de noapte rămâne totuși în vigoare între 10 seara și 5 dimineața.

Cât despre elevi, de luni s-au reîntors în bănci.

Femeie: „Redeschiderea aproape sută la sută a școlilor ne ajută. Să sperăm că putem continua astfel în următoarele luni, în special pentru că suntem în an terminal."

În Peninsulă s-au redeschis, de asemenea, teatrele, sălile de concerte, cinematografele și muzeele, dar numărul celor prezenți este incă limitat.

Sardinia a rămas singura zonă roșie. Pentru a ieși din casă, oamenii de acolo au nevoie de un motiv bine întemeiat. În plus, magazinele neesențiale au lacătul pe ușă.

În Franța, elevii din clasele primare și copiii de grădiniță s-au întors la scoală. Purtarea măştii de protecție și testele COVID sunt obligatorii.

Elev: „Trebuie să ne punem saliva într-un tub și vom putea afla dacă avem sau nu COVID."

Cei de gimnaziu şi de liceu urmează să revină în clase la începutul săptămânii viitoare. Tot atunci, autoritățile vor ridica restricţiile de călătorie impuse de la începutul lui aprilie în Hexagon.

Terasele în aer liber şi unele spaţii destinate evenimentelor culturale ar putea primi undă verde de la mijlocul lunii mai dacă numărul infectărilor scade suficient, a precizat guvernul de la Paris. Totuşi, unii medici şi experţi în sănătate avertizează că ar putea fi prea devreme pentru relaxarea restricţiilor în Franța.

O revenire la normalitate se întrevede și în Belgia. Oamenii au voie să se întâlnească în grupuri de câte zece persoane, iar pentru o vizită la magazin nu mai este nevoie de o programare.

Și în Scoția, magazinele, sălile de sport, piscinele, pub-urile și restaurantele s-au redeschis după o pauză de patru luni. Spre deosebire de Anglia, aici clienții sunt primiți și în interiorul localurilor, dar numai până la ora 8 seara.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62187085
Cel mai nou portavion al Marinei Regale Britanice pleacă în prima călătorie. Scopul misiunii

Cel mai nou portavion al Marinei Regale Britanice va pleca într-o primă călătorie - în Asia, mai exact in Pacificul de Vest.

62187084
Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume a fost transformat în podium de modă

Cel mai lung pod suspendat din lume destinat pietonilor a fost transformat în podium pentru zeci de manechine.

62187083
Topul celor mai sigure țări din lume, în timpul pandemiei. Pe ce loc se află România

Noua Zeelandă a fost, în premieră, detronată ca „cel mai bun loc în timpul pandemiei”, din cauza campaniei de vaccinare lente, potrivit clasamentului Bloomberg privind rezilienţa faţă de Covid-19, în care ţara noastră se află pe locul 40.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.