Număr fără precedent de cazuri noi de Covid-19 în India și Thailanda

62136712

Autorităţile indiene şi cele thailandeze au raportat, miercuri, cel mai mare număr de cazuri de Covid-19 înregistrat în decurs de 24 de ore, informează News.ro.

În India, Ministerul Sănătăţii a confirmat 184.000 de noi cazuri. Recordul anterior era de 168.900. Astfel, totalul infecţiilor a depăşit 13,87 de milioane.

Au fost înregistrate cel puţin 1.027 de decese asociate, iar bilanţul a ajuns la 172.085.

India, mare exportatoare de seruri anti-Covid, accelerează aprobările de vacccinuri pentru cele care au fost autorizate de ţările occidentale şi de Japonia, creând condiţiile pentru posibile importuri de vaccinuri ale Pfizer, Johnson & Johnson şi Moderna, din cauza creşterii numărului de infectări.

India are cea mai mare capacitate de fabricare a vaccinurilor din lume şi a exportat zeci de milioane de doze înainte de creşterea cererii pe piaţa internă, care a dus la un deficit în unele state ale sale.

Un record de contaminări pentru ultimele 24 de ore a fost înregistrat şi în Thailanda, cu 1.335 raportate miercuri. Pentru acelaşi interval de timp, nu au fost înregistrate decese. Totalul infecţiilor a ajuns la 35.910, iar bilanţul deceselor este de 97.

La nivel mondial, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate 137,4 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 şi aproximativ 3 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62184721
Suedia a înregistrat cele mai multe cazuri noi de Covid pe cap de locuitor din Europa

Suedia a înregistrat în ultima săptămână cele mai multe cazuri noi de Covid-19 pe cap de locuitor din Europa şi numărul pacienţilor internaţi la terapie intensivă este cel mai mare înregistrat de ţară de la începutul pandemiei, relatează The Guardian.

62178764
Novavax are probleme de aprovizionare care îi întârzie producţia de vaccinuri anti-Covid-19

Novavax a amânat termenul pentru atingerea unei producţii de 150 de milioane de doze de vaccin pentru Covid-19 pe lună până în trimestrul al treilea, din cauza problemelor de aprovizionare, a declarat un purtător de cuvânt.

62171178
Poliția știa că susținătorii lui Trump pregătesc un asalt asupra Capitoliului, dar nu s-au pregătit

Poliţia Capitoliului dispunea înaintea de asaltul din 6 ianuarie de mai multe informaţii decât a admis până acum, dar primise ordin să nu recurgă la cele mai dure tactici, relevă un raport citat de media americane, conform AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.