Nu se știe ce urmează la Herson. Vladimir Putin a anunțat că civilii ar trebui să fie evacuați

62300676
Profimedia

Civilii din Herson, regiune din sudul Ucrainei ocupată parţial de Rusia, „trebuie să fie ţinuţi departe” de zonele de luptă „periculoase”, astfel că ar trebui să fie evacuați.  

Aceasta este recomandarea oficială a președintelui Rusiei Vladimir Putin.

Moscova se confruntă cu o contraofensivă puternică a Ucrainei în această zonă, iar forţele ruse au organizat evacuări forţate ale populaţiei din zonă, ceea ce stârneşte temeri că ar putea fi folosită arma nucleară, relatează „Le Figaro”, potrivit News.ro.

„Populaţia civilă nu ar trebui să sufere din cauza bombardamentelor rezultate din ofensivă, contraofensivă şi alte măsuri”, a spus Putin, citat de AFP.

El a avut o scurtă discuţie cu tineri voluntari ruşi care se ocupă de regiunea Herson, un teritoriu ucrainean pe care Moscova îl revendică de la sfârşitul lunii septembrie.

Război în Ucraina. Bătălia pentru Herson

 

Autorităţile ruse de ocupaţie din Herson au anunțat marţi că au început evacuarea a „până la 70.000 de persoane” care se află în prezent pe malul stâng al fluviului Nipru. Săptămâna trecută, forţele de ocupaţie ruseşti anunţaseră deja că 70.000 de civili şi-au părăsit casele de pe malul drept al fluviului, care se află mai aproape de linia frontului.

Kievul spune că acestea sunt deportări forţate ale populaţiei.

Vladimir Putin a participat vineri în Piaţa Roşie din Moscova la o scurtă ceremonie pentru a marca Ziua Unităţii Naţionale a Rusiei. El a depus o coroană de flori la monumentul dedicat lui Kuzma Minin şi Dmitri Pojarski, două personalităţi din istoria Rusiei care au contribuit la eliberarea Moscovei de sub ocupaţia poloneză la începutul secolului al XVII-lea.

Ziua Unităţii Naţionale Ruse, sărbătoare legală în Rusia, comemorează această revoltă populară împotriva forţelor polono-lituaniene din 1612.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62273595
Joe Biden face gafă după gafă. A confundat războaiele și a greșit cauza morții fiului său

Președintele SUA, Joe Biden, a gafat din nou în timpul unui discurs din Florida, când a confundat războiul din Irak cu cel din Ucraina și a greșit modul în care a murit fiul său, Beau, în 2015.

62300675
Încep concedierile în masă la Twitter. Mai mulţi angajaţi îl dau în judecată pe Elon Musk

Elon Musk începe de vineri concedieri în masă la Twitter, iar mulţi angajaţi au intentat un proces colectiv în care susţin că disponibilizările încalcă legislaţia muncii.  

62299185
Unde s-au prăbușit fragmentele rachetei chinezești care a fost lăsată să reintre necontrolat în atmosfera Pământului

Fragmentele rachetei chinezești Long March 5B (CZ-5B) s-au prăbușit, vineri, în Pacificul de Sud, a anunțat publicația spaniolă Nius Diario.

Recomandări
Imago0611060496h
Vasile Pușcaș: Mă siderează scăderea calității culturii politice în România. „Milogi” pentru banii UE, în loc de dezvoltare

Vasile Pușcaș, negociatorul-șef al României pentru aderarea la UE, s-a arătat siderat de scăderea calității culturii politice din țară. Diplomatul arată că cei de la putere au consacrat imaginea de „milogi” pentru banii UE, fără strategii de dezvoltare. 

62584607
Trump bate palma cu Putin pentru livrări masive de motorină. SUA suspendă o parte din sancțiunile energetice impuse Rusiei

În timp ce toată lumea aștepta sancțiunile promise de americani rușilor, Donald Trump a venit aseară cu un anunț-șoc la Casa Albă.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.