Nou-născuții, rezistenți la coronavirus. Care sunt concluziile unui studiu din China

62117341

În China, țara de unde a pornit pandemia de Covid-19, s-a efectuat un studiu pentru a afla cât de expuși sunt copiii în timpul sarcinii. Au fost analizate 33 de cazuri ale unor mămici infectate cu coronavirus. Trei copii au preluat virusul.

Unul dintre cazuri a apărut la o mamă care a născut prin cezariană, cu aproape nouă săptămâni mai devreme, pe fondul unei pneumonii cauzate de infectarea cu Covid-19.

Nou-născutul a avut pneumonie și problemele respiratorii, iar medicii au trebuit să îl resusciteze. Apoi, a fost suspus unui tratament, de o săptămână, ”cu antibiotice, cafeină și ventilație non-invazivă”.

Ceilalți doi bebeluși s-au născut la termen și au fost ”letargici și febrili, cu semne de pneumonie în plămâni, iar unul dintre ei a vomitat”.

Cu toate acestea, ”simptomele manifestate de copii au fost ușoare”, au declarat autorii studiului, realizat la două spitale din Wuhan și la unul din Shanghai.

Cei doi bebeluși au fost testați negativ în ziua a șasea de viață.

Un pediatru specializat în boli infecțioase la Universitatea din Alabama, David Kimberlin, s-a declarat surprins de recuperea rapidă a bebelușilor, scrie Los Angeles Times.

”Nașterile au avut loc în condiții stricte de prevenire, așa că infectarea cu Covid-19 este probabil să fie de origine maternă”, au mai spus medicii chinezi.

Aceștia susțin că este ”crucială” urmărirea atentă a sarcinii, impunerea carantinei și a unor măsuri stricte de control al infecțiilor, precum și monitorizarea nou-născuților cu risc de infectare cu coronavirus.

În Australia, un bebeluș de cinci luni a fost testat pozitiv, vineri, cu coronavirus, scrie Daily Mail. 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62117161
O femeie de 96 de ani din Coreea de Sud s-a vindecat de coronavirus

O femeie în vârstă de 96 de ani din Coreea de Sud a devenit cel mai în vârstă pacient din țară care s-a recuperat complet după ce a fost infectată cu noul coronavirus, transmite CNN.

62116994
Cine este Aurora Maria, fetița care aduce speranța în Italia

În plină pandemie de coronavirus, italienii au primit o veste neașteptată. Un copil s-a născut după șapte ani într-una dintre cele mai mici localități din țară.

62116744
Românii au strâns 55.000 € în 10 zile pentru spitalul din Iași, ca medicii să poată face mai multe teste

Un ONG din Iași a donat Spitalului de Boli Infecțioase din oraș un aparat performant, în valoare de 55.000 de euro, pentru prelucrarea automată a testelor pentru coronavirus.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Copii batuti
Patru copii mici, bătuți și ținuți fără mâncare, în Alba Iulia. Erau obligați de părinți să cerșească

Se face o anchetă la Alba Iulia, după ce patru copii cu vârste între 1 și 6 ani ar fi fost obligați de părinți, luni la rând, să cerșească pe stradă.