„Nu vom permite sub nicio formă şi în niciun moment prezenţa navelor militare americane în Golful Persic”, a declarat generalul Ali Abdollahi, citat de televiziunea de stat, scrie News.ro.
Oficialul iranian a făcut această declaraţie după ce Statele Unite şi Israelul au intensificat în ultimele zile ameninţările cu atacuri împotriva Republicii Islamice. „Preşedintele american probabil că visează să-şi vadă din nou forţele armate pătrundând în Golful Persic. Îşi va duce acest vis în mormânt”, a adăugat Abdollahi.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, două petroliere au luat foc după ce au lovit o mină în strâmtoarea Ormuz, au anunţat Gardienii Revoluţiei, într-un comunicat publicat pe site-ul lor, Sepah News.
Cum răspunde Washingtonul
Iranul revendică controlul asupra acestei rute maritime strategice, pe care tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de războiul declanşat la sfârşitul lunii februarie de atacurile israeliano-americane împotriva Teheranului.
În schimb, Washingtonul impune un blocaj asupra porturilor iraniene, iar negocierile dintre cele două ţări se află într-un impas. De când strâmtoarea a fost blocată de forţele iraniene, numeroase nave încearcă să o traverseze fără autorizaţia Teheranului, navigând de-a lungul coastelor Omanului.
În timp ce tot mai multe petroliere traversau strâmtoarea pentru a ieşi din Golful Persic, sub escortă americană, atacurile au reînceput cu intensitate în ultimele zile, Republica Islamică dorind, potrivit analiştilor, să demonstreze că capacitatea sa de a perturba traficul rămâne intactă.
Vineri, emisarul american Tom Barrack a declarat că Statele Unite ar putea lansa un atac asupra Iranului încă din acest weekend, adăugând totodată că preşedintele american Donald Trump era „deschis la un acord” cu Teheranul.