Crater adânc de 43 m după exploziile din Beirut. Noi imagini din dronă cu orașul devastat

×
Publicitate

Deflagraţiile puternice care s-au produs în portul din Beirut au creat un crater cu o adâncime de 43 de metri, a anunţat duminică o sursă de securitate libaneză, care a citat evaluări efectuate de experţi francezi în pirotehnică trimişi la faţa locului.

Autorităţile libaneze au anunţat sâmbătă după-amiază un nou bilanţ al deceselor provocate de explozia de marţi, 158, iar 21 de oameni sunt încă daţi dispăruţi.

Ministerul Sănătăţii a anunţat noul bilanţ al deceselor şi a precizat că numărul răniţilor este de peste 6.000, informează Reuters.

Deflagraţia de marţi seară a avut loc în port, la un depozit unde se aflau stocate, „în mod necorespunzător”, după cum au precizat autorităţile, 2.750 de tone de nitrat de amoniu. Sute de mii de oameni au rămas fără adăpost.

Russia Today a publicat noi imagini surprinse din dronă cu zona devastată de explozia uriașă. Beirut este un oraş devastat, cu zeci de maşini avariate pe şoseaua principală şi cu clădirile înconjurate de cioburile geamurilor sparte.

Libanezii consideră că autorităţile au fost neglijente.

Preşedintele Michel Aoun a spus că este în derulare o anchetă care va stabili dacă dezastrul a fost cauzat de o bombă sau de o intervenţie externă, dacă a fost vorba despre neglijenţă ori dacă a fost vorba despre un accident. Douăzeci de oameni au fost reţinuţi până acum în legătură cu cazul, a mai spus Aoun.

Peste 200.000 de oameni au rămas fără locuinţe. Libanul mai are grâne pentru circa o lună

 

Peste 200.000 de oameni au rămas fără locuinţe după ce exploziile uriaşe de marţi, din portul din Beirut, au distrus numeroase clădiri, iar Libanul mai are rezerve de grâne pentru ''ceva mai puţin de o lună'', în condiţiile în care deflagraţiile din capitală au distrus principalul siloz al ţării.

Potrivit dpa, guvernatorul capitalei Beirut, Marwan Abboud, a declarat postului MTV News că între 200.000 şi 250.000 de oameni şi-au pierdut locuinţele, iar autorităţile iau măsuri pentru a le asigura hrană, apă şi adăpost, relatează Agerpres.

Abboud a dezvăluit că un raport pe probleme de securitate redactat în anul 2014 avertiza cu privire la posibilitatea unei explozii în capitala Libanului din cauza unor materiale extrem de inflamabile care nu fuseseră depozitate în condiţii de siguranţă.

''Am pierdut 10 membri ai Brigăzii de Pompieri din Beirut, iar valoarea pagubelor este estimată între 3 şi 5 miliarde de dolari, poate chiar mai mult'', a afirmat Abboud.

Premierul Hassan Diab declarase marţi că explozia - care a făcut cel puţin 100 de morţi şi peste 4.000 de răniţi - s-a produs la un depozit în care se aflau stocate circa 2.750 de tone de azotat de amoniu, timp de şase ani, fără măsuri de siguranţă.

Principalul siloz de grâne al Libanului a fost distrus în exploziile de marţi din Beirut, împreună cu tot grâul depozitat înăuntru, ceea ce face ca Libanul să mai aibă rezerve de grâne pentru mai puţin de o lună, cu toate că alte vase cu provizii sunt pe drum, a declarat miercuri, pentru Reuters, ministrul economiei, Raoul Nehme.

Nehme a precizat că Libanul are nevoie de stocuri care să-i ajungă timp de cel puţin trei luni pentru a-şi asigura siguranţa alimentară şi că în prezent caută alte spaţii de depozitare.

Silozul din Beirut avea o capacitate de 120.000 de tone de grâne, a declarat Ahmed Tamer, directorul portului Tripoli, al doilea oraş ca mărime din Liban. Portul Tripoli nu este echipat cu instalaţii de depozitare a grânelor, însă există posibilitatea transferării unor cantităţi de grâu către depozite situate la 2 kilometri distanţă, a adăugat el.

În momentul exploziei, în silozul din Beirut erau stocate 15.000 de tone de grâu, a declarat Ahmed Hattit, şeful sindicatului importatorilor de grâu, pentru ziarul local Al-Akhbar. Hattit a afirmat că rezervele actuale de făină sunt suficiente pentru a acoperi nevoile pieţei timp de o lună şi jumătate şi a anunţat că patru nave care transportă în total 28.000 de tone de grâu nu au apucat să ancoreze în port.

Libanul, cu o populaţie de 6 milioane de locuitori, încearcă să transfere imediat patru nave care transportă 25.000 de tone de făină către portul Tripoli, a declarat o oficialitate din Ministerul Economiei la postul de ştiri LBCI.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Caniculă în vestul Europei. Plajele s-au umplut, oamenii au uitat de distanțarea fizică

Sfârșit de săptămână fierbinte în multe țări din vestul Europei, unde temperaturile au depășit valorile normale pentru această perioadă a anului.

75 de ani de la bombardamentul atomic din Nagasaki, care a ucis 80.000 de oameni

Duminică se împlinesc 75 de ani de la bombardamentul atomic de la Nagasaki, în care şi-au pierdut viaţa zeci de mii de oameni.

Un ghețar mare cât un teren de fotbal s-ar putea prăbuși la granița dintre Italia și Franța

Un gheţar din masivul Mont Blanc, mare cât un teren de fotbal și gros de aproximativ 80 de metri, amenință să nimicească mai multe case din Alpi.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.