Nikki Haley a obţinut prima victorie în faţa lui Donald Trump la alegerile primare republicane. A câştigat în Washington DC

62420294

Nikki Haley l-a învins pe Donald Trump la alegerile primare republicane din Washington DC, prima sa victorie în faţa fostului preşedinte în campania din 2024 pentru a deveni candidatul republican la preşedinţie, informează bbc.com.

 

Ea a pierdut în Carolina de Sud, statul său natal. Dar ea este prima femeie care a câştigat un scrutin primar republican din istoria SUA.

Cu toate acestea, Trump are un avans uriaş în faţa lui Haley şi este posibil să se confrunte cu Joe Biden la alegerile din noiembrie.

CBS relatează că Haley a câştigat toţi cei 19 delegaţi republicani care au fost puşi în bătaie în Washington DC, ceea ce îi conferă 43 de delegaţi la nivel naţional - mult în urma celor 247 ai lui Trump.

Nikki Haley, fost ambasador al SUA la ONU, a obţinut 62,9% din voturi, faţă de 33,2% pentru Trump.

Purtătorul de cuvânt naţional al campaniei sale, Olivia Perez-Cubas, a declarat că "nu este surprinzător faptul că republicanii cei mai apropiaţi de disfuncţiile de la Washington îl resping pe Donald Trump cu tot haosul său".

Donald Trump a dominat fiecare stat în care a avut loc până acum alegerile primare sau caucus în campania republicană şi este pregătit să câştige mai mulţi delegaţi săptămâna aceasta, în Super Tuesday, când alegătorii din 15 state şi un teritoriu american îşi vor desemna candidatul.

Este cea mai importantă zi a competiţiilor de nominalizare, fiind în joc sprijinul a 874 de delegaţi republicani.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62430397
Ucrainenii abia mai fac față asalturilor în valuri ale Rusiei. Kremlinului nu-i pasă că pierde aproape 1.000 de oameni pe zi
Ministrul german al Apărării l-a acuzat pe preşedintele Vladimir Putin că încearcă să destabilizeze Germania.  
62426416
Zelenski: „Putin vrea doar război şi moarte. Cheia este voinţa politică”
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, duminică seară, într-un nou discurs, că este necesară voinţa politică a Vestului pentru ca războiul să devină unul fără speranţă pentru Rusia.
62430393
Kamala Harris cere încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza. „Oamenii mor de foame. Condiţiile sunt inumane”
Vicepreşedinta americană, Kamala Harris, a îndemnat duminică la o "încetare imediată a focului" pentru "cel puţin şase săptămâni" în Fâşia Gaza, scrie AFP.