NATO, acuzată că escaladează tensiunile cu Rusia. Menevra Alianței în vestul Europei a pus pe jar Kremlinul

62442837
Shutterstock

NATO îşi începe luni exerciţiile nucleare anuale Steadfast Noon, la care vor participa în următoarele două săptămâni circa 2.000 de militari şi 60 de aeronave din 13 ţări, care vor efectua misiuni de la opt baze aeriene, informează dpa şi Reuters.

Manevrele includ zboruri de instrucţie în vestul Europei, inclusiv cu avioane de vânătoare-bombardament, inclusiv F-35A, care pot transporta arme nucleare americane staţionate în Europa, şi bombardiere cu rază lungă de acţiune B-52; acestora li se vor alătura aeronave de supraveghere şi realimentare.

Alianţa a precizat că la exerciţii nu se vor folosi arme reale.

Anul acesta, manevrele vor avea loc la baze aeriene din Belgia şi Olanda, precum şi în spaţiile aeriene ale Regatului Unit şi Danemarcei şi deasupra Mării Nordului.

NATO subliniază că Steadfast Noon reprezintă "o activitate de rutină şi recurentă", nu o reacţie la invazia rusă în Ucraina.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că "descurajarea nucleară este un element fundamental al securităţii aliaţilor", iar Steadfast Noon este "un test important al descurajării nucleare a alianţei şi trimite un mesaj clar către orice adversar că NATO îşi va proteja şi apăra toţi aliaţii".

Reacția Kremlinului

Kremlinul a comentat însă că manevrele alimentează tensiunile în contextul "războiului fierbinte" din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a afirmat că "astfel de exerciţii nu duc la altceva decât la escaladarea în continuare a tensiunilor".

Oficialul de la Moscova a adăugat că nu pot avea loc negocieri cu SUA privind armamentul nuclear - deşi Washingtonul a indicat că este deschis la astfel de tratative - deoarece puterile nucleare occidentale sunt implicate în conflict împotriva Rusiei; de aceea, orice dialog de securitate trebuie să se refere la un domeniu mult mai larg, informează Agerpres.

Preşedintele american Joe Biden afirmase vineri că Statele Unite sunt gata să discute cu Rusia, China şi Coreea de Nord fără condiţii prealabile, pentru a diminua ameninţarea nucleară.

Peskov a menţionat că preşedintele rus Vladimir Putin s-a pronunţat deja pe acest subiect şi că Rusia consideră astfel de contacte necesare şi imposibil de amânat, însă trebuie luate în considerare "toate problemele de securitate ca un întreg, ţinând cont de situaţia actuală".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62475632
OMS a aprobat un vaccin împotriva „variolei maimuței”. Poate fi utilizat la adolescenți

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat luni că a aprobat vaccinul anti-mpox, Bavarian Nordic, pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, o grupă de vârstă considerată deosebit de vulnerabilă la focarele bolii.

 

62490409
Fără exit-poll la alegerile din 20 octombrie din Republica Moldova. Precizerile Comisiei Electorale Centrale

Pe 20 octombrie, când în Republica Moldova au loc alegeri prezidenţiale şi referendumul pentru includerea în Constituţie a orientării pro-UE, nu va fi organizat niciun sondaj la ieşirea de la urne, a declarat pentru agenţia IPN un oficial al CEC.

62490405
FT: Polonia presează UE pentru a scuti cheltuielile sale de apărare de normele fiscale

Polonia, prin vocea ministrului său de Finanțe, susține că Uniunea Europeană nu ar trebui să o pedepsească pentru cheltuielile sale record în domeniul apărării, care contribuie la protejarea continentului de o nouă agresiune rusă.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.