Momentul în care un turn medieval din Roma, în apropiere de Colosseum, s-a prăbușit parțial. Un muncitor, grav rănit. VIDEO

×
Publicitate

Un muncitor a fost spitalizat cu răni grave după prăbuşirea parţială luni a unui turn medieval aflat în renovare în centrul Romei, în apropiere de Colosseum, a indicat agenţia de presă ANSA, informează Reuters.

Alţi doi muncitori au fost răniţi uşor şi au refuzat să fie duşi la spital, a precizat ANSA.

Purtătorul de cuvânt al departamentului naţional de pompieri, Luca Cari, a declarat anterior pentru Reuters că echipele de intervenţie încercau să extragă o persoană prinsă sub dărâmături.

Torre dei Conti, cu o înălţime de 29 de metri, se află pe Via dei Fori Imperiali, ampla arteră care leagă Piazza Venezia de Colosseum.

Edificiul nu a mai fost utilizat din 2006, dar se afla în renovare în cadrul unui proiect de restaurare de patru ani, care urma să fie finalizat anul viitor, potrivit autorităţilor oraşului.

Înregistrările postate pe reţelele de socializare surprind nori de praf ieşind pe ferestrele turnului şi zgomotul prăbuşirii zidăriei.

Din cauza lucrărilor de restaurare, zona din jurul turnului fusese închisă pentru pietoni.

Torre dei Conti a fost ridicat la începutul secolului al XIII-lea de Papa Inocenţiu al III-lea pentru familia sa.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62588187
Trump știe cum va convinge Kremlinul să pună capăt războiului: „Putin vrea să facă bani pentru Rusia”
Donald Trump pare să fi abandonat planurile de pace și insistă din nou că războiul din Ucraina trebuie lăsat să continue până una din părți va ceda.
62588186
Viena, noul adăpost al unui trădător - povestea generalului Naumov
Viena, orașul austriac cunoscut pentru atitudinea sa relativ neutră în fața cazurilor internaționale delicate, a devenit recent gazda unui personaj controversat: Andrîi Naumov, fost general în Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).
62588139
Fostul prinț Andrew, mutat de regele Charles în castelul de la Sandringham. Localnicii se revoltă: „Nu e o pedeapsă, sincer”
Căzut în dizgrație, fostul prinț Andrew, fratele regelui Charles al treilea, va rămâne fără toate privilegiile care îi conferiseră statutul în cadrul familiei regale.