Momentul în care cei 50 de elevi sunt salvați din "autobuzul groazei" din Italia. VIDEO

62030759
Agerpres

Momentul în care cei 51 de copii luaţi ostatici şi ameninţaţi că vor fi incendiați de șoferul unui autobuz, la Milano, a fost filmat de cei prezenți la locul incidentului.

Ousseynou Sy, de 47 de ani, un italian de origine senegaleză, a luat ostatici 51 de copii și însoțitorii acestora pe care îi transporta cu un autobuz.

Cei 51 de elevi de la un colegiu din Crema călătoreau împreună cu trei însoţitori, atunci când şoferul a schimbat brusc drumul, miercuri, îndreptându-se către Aeroportul Linate.

Bărbatul le-a cerut copiilor telefoanele și le-ar fi spus că ”nimeni nu va mai ieşi de viu de acolo”.

El le-a cerut însoţitorilor să-i lege pe copii cu cablu electric și a amenințat că dă foc autocarului, având asupra lui bidoane de benzină şi o brichetă.

Alertați de părinți, polițiștii au reușit să creeze un baraj rutier, iar momentul în care cei 51 de copii au fost eliberați a fost susprins de cei care se aflau în trafic la acel moment.

”Este un miracol, ar fi putut să fie un carnagiu. Carabienierii au fost excepţionali cum au blocat autobuzul şi au scos toţii copiii”, a declarat pentru presă, procurorul din Milano (nord) Francesco Greco.

Şoferul a fost reţinut sub capetele de acuzare de ”luare de ostatici, masacru şi incendiere”, cu circumstanţe agravante de ”terorism”.

Potrivit avocatului său, bărbatul a spus, în timpul interogatoriului, că ”voia să facă un gest zgomotos pentru a atrage atenţia asupra consecinţelor politicii migraţiei”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62030843
7 copii, vedete pe Youtube, atacați cu spray cu piper de mama adoptivă. VIDEO
O americancă cu peste 240 de milioane de vizualizări pe Youtube a fost arestată sub suspiciunea că și-a abuzat, în mod repetat, cei 7 copii, pe care îi folosea pentru filmulețele postate pe canalul ei.
62030838
Descoperire rară pe o plajă din Australia. Cântărea mai mult decât o mașină
Un exemplar rar de peşte-lună a fost găsit eşuat la gura de vărsare a râului Murray din Australia de Sud. Cântărea mai mult decât o mașină, relatează CNN. 
62030835
Motivul pentru care o femeie a încercat să-şi ucidă soţul la 20 de zile de la nuntă
O femeie din Argentina, în vârstă de 50 de ani, a fost arestată lângă Buenos Aires pentru tentativa de a-şi ucide soţul, cu care era căsătorită de doar 20 de zile, potrivit ziarului local Clarin, citat de AFP.