Misunile către Marte, tot mai scumpe pentru NASA. Soluția de „avarie” la care vor apela americanii

62510657
Shutterstock

NASA a anunţat marţi că ar putea apela la companiile miliardarilor Elon Musk şi Jeff Bezos, SpaceX şi respectiv Blue Origin, pentru ajutor privind returnarea pe Pământ a unor eşantioane de rocă de pe Planeta Roşie, transmite miercuri AFP.

Confruntată cu o explozie a preţurilor şi numeroase întârzieri, agenţia spaţială americană a trebuit să reevalueze misiunea de a returna aceste mostre şi are în vedere două opţiuni, dintre care una se bazează parţial pe actori privaţi.

Acest anunţ al NASA vine în contextul în care puterea spaţială rivală, China, intenţionează să lanseze o misiune similară în jurul anului 2028, potrivit presei de stat, şi ar putea deveni prima ţară care să îndeplinească acest obiectiv.

O călătorie dus-întors spre Marte poate dura câţiva ani, din cauza distanţei şi a complexităţii misiunii.

NASA se aşteptase iniţial ca mostrele să fie returnate în jurul anului 2030, dar acest termen limită a fost considerat "nerealist" după un audit intern de anul trecut, care a estimat că s-ar putea să nu se întoarcă de fapt până în 2040.

Acest lucru "este pur şi simplu inacceptabil", a recunoscut marţi Bill Nelson, directorul NASA, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cu aceste două noi opţiuni, încheierea misiunii este estimată între 2035 şi 2039, a precizat el. O opţiune se bazează pe colaborarea cu un actor privat în prima etapă a misiunii, iar cealaltă pe un sistem deja folosit de NASA.

Opțiunile NASA pentru viitoarele misiuni pe Marte

Agenţia spaţială americană urmează să se decidă asupra uneia dintre opţiuni până cel mai târziu în 2026.

Cele două opţiuni se referă la modul de a duce o navă spaţială pe Marte, pentru a prelua mostrele de sol şi a le lansa apoi pe orbită. Acestea vor fi apoi recuperate de o navă spaţială a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), care le va transporta pe Pământ.

Din 2021 roverul Perseverance se află la suprafaţa Planetei Roşii în căutarea urmelor vieţii microbiene care ar fi putut prolifera cu miliarde de ani în urmă, când Marte era mai cald şi mai umed decât este astăzi.

Treizeci de mostre colectate urmează să fie transportate pe Pământ în timpul acestei misiuni.

Opţiunile studiate ar trebui să-i permită Agenţiei spaţiale americane, care se confruntă cu constrângeri bugetare, să facă economii.

Costurile misiunii iniţiale au fost estimate de experţi la 11 miliarde de dolari în 2024, aproape dublu faţă de cele anunţate iniţial.

Cu aceste noi opţiuni, costurile ar trebui să scadă până la 5,8 - 7,7 miliarde de dolari, au spus oficialii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Transnistria mai are gaze doar pentru 24 de zile. Ce soluţii propun autoritățile de la Tiraspol

Regiunea transnistreană, deconectată de la livrările Gazprom, mai are gaze pentru 24 de zile, potrivit datelor prezentate miercuri în aşa-zisul Consiliu de Securitate de la Tiraspol, convocat de liderul separatist Vadim Krasnoselski.

O româncă dezbrăcată și plină de sânge a sunat îngrozită la ușa unei case din Olanda. Detalii terifiante de la proces

Victima româncă, în vârstă de 20 de ani la acea vreme, și suspectul din Venlo, în vârstă de 22 de ani, au versiuni contradictorii. Karim D. a luat-o pe tânără în toiul nopții, pe 28 noiembrie 2021, pentru o întâlnire sexuală de o jumătate de oră.

Cine va apăra Groenlanda în cazul în care Trump va invada insula arctică autonomă. Ce prevede articolul 42.7 din tratatul UE

Comisia Europeană a adus în discuție articolul care apără Groenlanda, insula arctică autonomă dependentă de Danemarca, în contextul declarației de război făcută de Donald Trump.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.