Transnistria mai are gaze doar pentru 24 de zile. Ce soluţii propun autoritățile de la Tiraspol

62508240
Shutterstock

Regiunea transnistreană, deconectată de la livrările Gazprom, mai are gaze pentru 24 de zile, potrivit datelor prezentate miercuri în aşa-zisul Consiliu de Securitate de la Tiraspol, convocat de liderul separatist Vadim Krasnoselski.

Localităţile din stânga Nistrului consumau în medie 270.000 de metri cubi de gaze pe zi, iar în acest moment regiunea transnistreană mai are o rezervă de 13 milioane de metri cubi.

În contextul crizei energetice, întreprinderile din regiune sunt încurajate să îşi desfăşoare activitatea în timpul nopţii, când consumul de energie este mai redus.

Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care funcţionează acum pe bază de cărbune, poate produce un maxim de 150 MW, din care 23 MW sunt necesari pentru propriile procese. Diferenţa este completată de energia generată de hidrocentrala de la Dubăsari.

În partrea dreaptă a Nistrului, necesarul de energie electrică pentru data de 8 ianuarie era acoperit integral pentru ziua de miercuri, potrivit companiei de stat Energocom. „Pentru ziua miercuri, 8 ianuarie, este preconizat un consum comparabil de energie electrică cu ziua de 7 ianuarie.

SA Energocom a rezervat integral capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi necesarul de consum. Astfel, pe lângă producţia locală de la centralele de termoficare din Chişinău şi Bălţi, sursele de energie regenerabile locale, restul electricităţii va fi achiziţionată din import şi de pe bursă”, a anunţat Energocom, relatează NewsMaker.

Deficitul de curent electric al malului drept al Nistrului (controlat de autorităţile constituţionale) este asigurat din importuri, preponderent din România.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
O româncă dezbrăcată și plină de sânge a sunat îngrozită la ușa unei case din Olanda. Detalii terifiante de la proces

Victima româncă, în vârstă de 20 de ani la acea vreme, și suspectul din Venlo, în vârstă de 22 de ani, au versiuni contradictorii. Karim D. a luat-o pe tânără în toiul nopții, pe 28 noiembrie 2021, pentru o întâlnire sexuală de o jumătate de oră.

62510632
Cine va apăra Groenlanda în cazul în care Trump va invada insula arctică autonomă. Ce prevede articolul 42.7 din tratatul UE

Comisia Europeană a adus în discuție articolul care apără Groenlanda, insula arctică autonomă dependentă de Danemarca, în contextul declarației de război făcută de Donald Trump.

62510627
Președintele unui stat NATO își trimite cetățenii să lupte în Ucraina. Cererile s-au dublat față de anul trecut

Președintele Cehiei a aprobat 40 de cereri pentru persoane fizice care să lupte în Ucraina și să contribuie la efortul de război împotriva Rusiei.

Recomandări
Upu pius binzeu id158903 inquam photos cornel putan
Primul deces cauzat de virusul gripal, confirmat în România. Infecțiile respiratorii, în creștere față de săptămâna anterioară

Autoritățile au comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din actualul sezon. Este vorba despre un bărbat în vârstă de cel puțin 65 de ani, din județul Cluj, care avea afecțiuni medicale preexistente.

Nicolae ciuca ilie bolojan id216565 inquam photos george calin
Lovitură pentru PNL. Liberalii, obligați să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat. Ce a decis instanța

PNL a pierdut definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și trebuie să restituie la bugetul de stat 14 milioane de lei primiți pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024.

62604739
România are în continuare cea mai mare inflație din UE, aproape dublă față de medie. Care este țara cu inflație de numai 1%

România se menţine pe primul loc în UE, în luna septembrie, în topul ţărilor cu cea mai mare rată anuală a inflaţiei, cu un nivel de 6,5%, faţă de o medie de 3,8% pentru statele membre, fiind urmată de Lituania (6,1%) şi Bulgaria (5,6%).