Mișcarea „fără spălare”. De ce unii oameni poartă o pereche de chiloți chiar și o săptămână

62359277
Getty

Ar trebui să ne spălăm tricourile după fiecare purtare? Probabil că nu. Dar chiloții? Depinde. Din ce în ce mai mulți oameni renunță la detergent pentru a economisi timp, bani și pentru a proteja mediul înconjurător.    

Când Tim, precum mulți alții dintre noi, a început să lucreze de acasă în timpul pandemiei Covid-19, a început să abordeze o atitudine mai relaxată în privinţa hainelor. Acest lucru l-a făcut să se gândească la timpul şi energia pe care le pierdea atunci când își spăla hainele. „Era cam în perioada în care aveam cel de-al doilea copil, aşa că eram total supraîncărcat”, spune el.

Apoi, bărbatul a început să se gândească la ce poate elimina din lista de sarcini şi s-a gândit la spălatul hainelor. A redus spălatul la o maşină pe săptămână, sau poate chiar două, dar apoi a stat un an întreg fără să-şi spele hainele, scrie The Guardian.

Astăzi, Tim, inginer de software, spălă hainele o dată la fiecare șase luni.

Având în vedere că nu mai trebuie să merg la birou, nu prea am nevoie de haine curate”, spune el. „Nu contează”. În timpul întâlnirilor pe video, „oamenii mă văd doar de la brâu în sus și, oricum, jumătate din timp nu folosesc camera”.

Tim este curat, chiar dacă este neglijent în privința modei.

Dacă este vreun eveniment social important, mă asigur că am ceva frumos de îmbrăcat, dar zi de zi nu prea contează”, a mai declarat bărbatul.

Bărbatul stă o săptămână întreagă cu aceiași chiloți

Încă mai folosește mașina de spălat pentru a curăța hainele copiilor săi (iar soția sa încă le spală pe ale ei), deși a redus și acest lucru. „Încă mai sunt o mulțime de rufe de spălat - acesta este o parte din motivul pentru care nu-mi spăl hainele”. Ajută, spune el, faptul că are destul de multe haine, dar în timpul „abstinenței” sale de un an a reușit să se îmbrace aproximativ două săptămâni cu o singură ținută.

Tim a redus numărul de șosete purtând sandale, inclusiv în mare parte din iernă. „Nu mai trebuie să spăl șosete, ceea ce a fost întotdeauna cea mai mare problemă”. A purtat Tim măcar chiloți curați în fiecare zi? „Poți avea chiloți care să țină o săptămână”, spune el.

Cum reușește Tim să stea o săptămână întreagă cu aceiași chiloți?

Pur și simplu ai standarde foarte scăzute”, a spus Tim.

Uneori, bărbatul purta pe post de lenjerie intimă slipi de baie - îi purta la duș, unde se spălau, apoi se uscau rapid.

A observat Tim că hainele lui încep să miroasă?

Da, observ, și le schimb, dar pur și simplu nu trebuie să le speli la fel de mult cum fac alți oameni”, a mai spus bărbatul.

Soția sa spune ocazional că miroase, „dar în general nu o deranjează prea mult asta”, susține Tim.

Mișcarea „fără spălare” a început cu părul - apa încă se folosea, dar șamponul a fost eliminat - și există semne că rufele ar putea fi următoarele.

După cum spunea un articol publicat de Vox în 2020, „spălatul rămâne remarcabil de netulburat”. În articol, scriitoarea Rachel Sugar a subliniat că, în SUA, aplicațiile și serviciile care promit să aibă grijă de spălarea rufelor au eșuat în mare parte. Spre deosebire de alte treburi, cum ar fi gătitul sau cumpărăturile, care fie au devenit aspiraționale, fie au fost mai ușor de externalizat prin tehnologie, „spălatul sfidează regulile inovației stilului de viață și promisiunile capitalismului”. Nici o cantitate de mărci de detergenți scumpi sau de spălătorii instagramabile nu va schimba faptul că spălarea hainelor este încă o corvoadă.

Fanii denimului au fost primii care au popularizat tendința de a nu spăla hainele. „Eu nu spăl niciun denim decât dacă se întâmplă un dezastru - îți verși lapte pe blugi sau ceva de genul acesta”, spune Daniel, un profesor (care își spală pantalonii după fiecare purtare). „În principal, îți oferă o decolorare mai bună - blugii îmbătrânesc mult mai bine, durează mai mult. Nu trebuie să continui să cheltuiești bani pe blugi. Este mai bine pentru mediu”. „Blugii nespălați nu miros”, insistă el. „Dacă am fost la un grătar și miros puțin a fum, îi pun la aer peste noapte”, a mai spus el.

Criza climatică este posibil să ne fi convins în cele din urmă să luăm în considerare impactul asupra mediului al spălării la cald, al utilizării apei și al detergenților cu emisii mari de dioxid de carbon, în timp ce recentele creșteri ale prețurilor la energie ne-au făcut să ne gândim cât de mult ne costă fiecare încărcătură în mașină.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Brașov, Capitala Verde a Europei în 2025. Ce planuri au autoritățile pentru ca orașul să atingă standardele de mediu

Dacă în 2021, Brașovul a fost declarat cel mai poluat oraș din România și printre cele mai poluate orașe din Europa, conform unui clasament întocmit de Agenția Europeană de Mediu, acum se schimbă lucrurile.

Cum au reușit câțiva tineri să pună pe picioare un proiect de case sustenabile. „16.000 de oameni ne-au spus că nu se poate”

"Sustenabilitatea a devenit un cuvânt la modă, un buzzword care prinde bine pentru business, la fel cum au fost eco sau verde."

TikTok va şterge dezinformările legate de schimbările climatice și va marca postările generate cu Inteligență Artificială

TikTok a început să șteargă filmările care conţin dezinformări pe tema schimbărilor climatice, după schimbarea recentă a regulamentului de utilizare, prin adăugarea unor clauze legate strict de acest subiect.

Recomandări
Bilanțul PNRR prezentat de Dragoș Pîslaru. Ce investiții și reforme au fost realizate din banii europeni

 Dragoș Pîslaru (MIPE) a făcut un bilanț al PNRR și a transmis că programul nu a "distrus" România, a finanţat modernizarea ei și că reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

„Concesia” anunțată de Kremlin în timpul vizitei emisarilor lui Donald Trump în Ucraina. Ordinul dat de Vladimir Putin

Vladimir Putin a ordonat încetarea atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, cu ocazia vizitei preconizate a emisarilor americani Jared Kushner şi Steve Witkoff în capitala ucraineană, a anunţat sâmbătă, 5 septembrie, Kremlinul.