Mirese, scoase la vanzare! 25.000 de euro bucata

60278149

Mii de familii de romi din Bulgaria s-au adunat duminica la targul traditional de mirese, unde tinerii si-au negociat si licitat viitoarele sotii, platind pana la 25.000 de euro pentru ele, relateaza Sofia Echo, in editia online.

Targul a avut loc langa o biserica din apropiere de manastirea Bachkovo, in centrul Bulgariei, si, in pofida crizei economice cu care se confrunta tara, preturile negociate au fost mari. Unul dintre viitorii gineri, prezentat intr-un reportaj al televiziunii nationale bulgare, a afirmat ca a oferit 40.000 de leva (20.300 de euro) pentru tanara cu care vrea sa se insoare, dar a explicat ca pretul depinde de frumusetea, harnicia si aptitudinile fetei.

Bunicul fetei s-a plans insa ca pretul mireselor a tot crescut in decursul anilor, fara a scadea vreodata. Unii dintre tinerii veniti la targ nu si-au permis sa-si cumpere miresele, din cauza preturilor care au crescut cu 10 - 15% fata de anul anterior, conform presei bulgare.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
60430657
Vara zbuciumata pentru polonezi, care nu mai scapa de urgiile naturii

In centrul tarii vijeliile au lovit cateva localitati si intr-un sat s-a format o tornada. Prapadul lasat in urma de rafale puternice de este considerabil. Mai multe case au fost culcate de-a dreptul la pamant, desi urgia n-a durat decat cateva minute.

60207267
Capitoliul din Washington DC, renovat in intregime

Impozantul Capitoliul din Washington DC, unde isi are sediul Congresul Statelor Unite, are parte de o restaurare completa, de la giganticul dom pana la frescele si picturile din interiorul cladirii.

60442557
Boala cumplita pentru un copil de patru ani: este alergic la mancare!

La doar 4 ani, un baietel din Florida sufera ingrozitor din cauza unei boli rare. Este alergic la orice fel de mancare si parintii il hranesc cu o formula lichida speciala.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.