Mireasă copil din Afganistan torturată și ucisă de soț. Tradiția barbară urmată de bărbat

61977076
iStock

O fetiță afgană, obligată să se căsătorească cu un bărbat mult mai mare decât ea, a fost torturată până a murit de către soțul ei, din răzbunare, potrivit autorităților.

Trupul fetiței care se numea Hameya, care avea între 7 și 10 ani, a fost descoperit duminică seară, a declarat Naqibullah Amini, purtătorul de cuvânt al poliției din provincia Badghis, din nord-vestul țării, relatează Daily Mail.

Soțul lui Hameya a dispărut și a fost dat în urmărire de către poliție, în timp ce tatăl ei a fost reținut, a adăugat Amini.

Purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei, Jamshid Shahabi, a declarat că Hameya a fost căsătorită potrivit unui obicei numit "badal", când fetele sunt schimbate între două familii ca mirese. Badal le permite ambelor familii să reducă costurile căsătoriilor, pentru că astfel nu se mai dau bani drept zestre.

După ce cealaltă fată din aranjament a fost ucisă de soțul ei, soțul lui Hameya a început să o tortureze din răzbunare și, în cele din urmă, a ucis-o, a spus Shahabi.

Soțul lui Hameya, despre care polițiștii au spus că ar avea aproximativ 30 de ani, a avut deja cel puțin o soție. Hameya a fost căsătorită cu el el timp de șase luni, până să fie ucisă.

Vârsta legală de căsătorie în Afganistan este de 16 ani pentru fete și 18 pentru băieți, însă tradiția permite căsătoria și la copii de până în 10 ani.

Cel puțin una din trei fete afgane este căsătorită înainte de a împlini vârsta de 18 ani, potrivit unui raport al ONU.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
61953879
Un angajat constrâns să rămână permanent conectat la mobil a primit despăgubiri de 60.000 de €
Curtea de Casaţie din Paris a decis că un angajat francez, care a fost constrâns de o companie britanică să rămână conectat permanent la telefonul lui mobil, are dreptul să primească despăgubiri de peste 60.000 de euro.
61977069
Activistă anticorupție, atacată cu acid în Ucraina. Mai mulți manifestanți, în fața Ministerului de Interne
Câteva zeci de persoane au denunţat miercuri, la Kiev, lipsa de acţiune a forţelor de ordine după un atac cu acid contra unei activiste anticorupţie, ultimul episod dintr-o serie de incidente vizând activişti, relatează AFP.
61977021
De ce era de fapt deportat afganul salvat de o studentă suedeză. VIDEO
Imigrantul salvat de o studentă suedeză chiar când urma să fie deportat, a fost condamnat pentru agresiune, relatează Fox News.