Avertismentul vine în contextul în care Polonia este exclusă de la servicii a companiei.

Hei, Elon Musk, mare șef, încetează să discriminezi utilizatorii polonezi de Starlink, altfel am putea reconsidera plata celor 50 de milioane de dolari pe an pentru serviciile tale, a scris Sikorski pe platforma X.

Ministrul a reacționat astfel la decizia Starlink de a exclude Polonia din regiunea europeană de servicii, măsură care riscă să ducă la creșterea costurilor pentru clienții polonezi ai sistemului de comunicații prin satelit. Compania nu a explicat de ce a luat această decizie.

Rețeaua Starlink este utilizată pe scară largă de armata ucraineană în războiul împotriva Rusiei. Și militarii ruși au folosit terminale Starlink, însă, la începutul lunii februarie, acestea au fost dezactivate în masă pe linia frontului.

Serviciile Starlink pentru Ucraina sunt finanțate de Ministerul Digitalizării din Polonia, care plătește aproximativ 50 de milioane de dolari pe an.